O femeie a fost luată de viitură în Argeș, județ aflat sub cod portocaliu de averse torențiale. Victima a murit la spital

3 iunie 2023, 17:20

În Drobeta-Turnu Severin a plouat torențial, vântul a bătut cu putere și a căzut grindină.

Bucăți din acoperișul unui bloc au fost smulse și aruncate peste mașinile din parcare. Este vorba despre plăci de azbociment, bucăți de tablă și mai multe bare din lemn.

Ramuri dintr-un copac au fost smulse de vânt și au ajuns pe o mașină în care se aflau doi tineri. Cei doi au scăpat ca prin minune nevătămați, deși luneta mașinii a fost spartă.

La Râmnicu Vălcea, a fost inundat centrul orașului. Apă este și pe DN7, în Călimănești, unde traficul rutier este restricționat și deviat pe centura orașului.

În Târgu Jiu, canalizarea n-a făcut față cantității mari de apă, astfel că mai multe străzi din oraș au fost transformate în lacuri.

ACTUALIZARE 20.00 Femeia care fusese resuscitată după ce a căzut în apele umflate ale unui pârâu a murit la spital.

„Din primele verificări, s-a stabilit faptul că, în jurul orei 16.00, femeia de 55 de ani, din Albeştii de Argeş, ar fi încercat să traverseze, pe o punte improvizată, Pârâul Valea Povernii, şi ar fi căzut în apă, fiind salvată de către un localnic, la aproximativ 2 km în aval”, precizează IPJ Argeş.

Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.

ACTUALIZARE 17.32 Hidrologii au emis avertizare cod roșu de creşteri rapide de debite, cu depășirea cotelor de pericol, pe râurile din bazinele hidrografice Olănești și Sălătrucel, județele Argeș și Vâlcea.

Avertizarea este valabilă de la 17:30 până la ora 24:00.

ACTUALIZARE 17.31 Potrivit ISU Argeș, manevrele de resuscitare au reuşit, iar femeia recuperată din mijlocul apelor a fost transportată la spital.

Pompierii militari şi pompierii voluntari au mai intervenit în localităţile Poienarii de Muscel, Stoeneşti, Boteni şi Mihăeşti, unde mai multe gospodării au fost inundate.

ACTUALIZARE 17.20 O femeie a fost scoasă din ape de localnici, sâmbătă după-amiază, după ce a fost luată de viitură în Albești de Argeș, sat Albești Ungureni. Victima era în stop cardio-respirator. Medicii chemați de urgență au efectuat manevrele de resuscitare.

Pentru intervenție au fost mobilizate un echipaj SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță, transmite Ziarul Argeșul.

Județul este de la prânz sub cod portocaliu de averse torențiale. Izolat, cantitățile de apă pot depăși 70-80 l/mp, în intervale scurte de timp, de până la 1–3 ore, au transmis meteorologii.

Avertizarea este valabilă până duminică seara, la ora 22.00.

(w620) Cod portoc

Hidrologii au instituit un cod portocaliu de viituri, valabil până duminică la ora 14.00, pe râuri din 12 de judeţe.

Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, se pot depăşi cotele de apărare pe anumite râuri din judeţele: Caraş Severin, Mehedinţi, Dolj, Hunedoara, Gorj, Vâlcea, Argeş, Olt, Teleorman, Dâmboviţa, Prahova şi Ilfov.

Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri din judeţele Gorj, Mehedinţi, Vâlcea şi Olt.

Până duminică la miezul nopții este cod galben pe râurile din judeţele: Bihor, Cluj, Hunedoara, Arad, Alba, Sibiu, Caraş Severin, Timiş, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Olt, Teleorman, Dâmboviţa, Prahova, Ilfov, Tulcea şi Constanţa.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă