O familie din judeţul Suceava a plătit racordarea la gaze pentru toată strada. Operatorul de gaze refuză să-i despăgubească pe proprietarii reţelei

2 decembrie 2019, 19:20

Familia Bărbânţă a plătit, în iulie 2018, peste 10 mii de lei pentru branșarea locuinței la conducta principală de gaze, aflată la câțiva zeci de metri de casă, deoarece operatorul a considerat că investiția nu este rentabilă din punct de vedere economic. La mai puțin de o lună, însă, firma a extins țeava plătită de familia Bărbânţă pentru a branșă toate celelalte case de pe stradă.

Autoritatea de reglementare în domeniul energiei susține că firma a respectat legea, însă parțial. Răspunsul oficialilor ANRE face referire doar la obligația firmei de a asigura dezvoltarea sistemului, conform art. 108, literele a, e și f.

Practic, din raspundul ANRE lipsește litera „d”, unde se arată că este nevoie de acordul proprietarului, cât și de o justă despăgubire, iar la litera „g” scrie că accesul noilor solicitanți se face doar cu prezentarea acceptului proprietarului și acordului solicitantului de a despăgubi proprietarul. Am solicitat ANRE să ne explice de ce a făcut aceste omisiuni, însă nu am primit niciun răspuns.

Tot în iulie 2018 a intrat în vigoare și noua lege a energiei care spune că operatorul este obligat să finanțeze lucrările necesare racordării consumatorilor.

Extinderile se realizează în condiții de eficiență economică, așa că acolo unde investiția nu este profitabilă pentru operator, clientul plătește lucrarea.

Însă după preluarea activelor, compania de gaz este obligată să-i înapoieze banii clientului. Modificarea a fost făcută tocmai pentru a se evita situațiile în care următorii branșați refuză să-i mai despăgubească pe cei care au plătit investiția inițială.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite