O educatoare din Suceava este acuzată că a agresat de mai multe ori, inclusiv sexual, cel puţin trei fetiţe. Poliţiştii au aflat de caz după ce tatăl a două copile a vrut să se răzbune şi a incendiat maşina femeii

Caz şocant în judeţul Suceava. O educatoare este acuzată că a agresat de mai multe ori, inclusiv sexual, cel puţin trei fetiţe. Poliţiştii au aflat despre acest caz după ce tatăl a două copile a vrut să se răzbune şi a incendiat maşina femeii. Atenţie, informaţiile din acest caz vă pot afecta emoţional! Avem detalii de la Marga Andreescu.

15 Ianuarie 2022, 20:11 (actualizat 15 Ianuarie 2022, 20:37) Știrile TVR |

În urmă cu o lună, polițiștii din Suceava au fost chemați de educatoare, care și-a găsit mașina parcată în fața blocului, incendiată, a transmis Marga Andreescu, pentru Telejurnal. Câteva zile mai târziu a fost descoperit autorul, un bărbat din comuna Bosanci, care a fost reținut și ulterior, arestat.

În timpul audierilor, acesta a recunoscut că a pus intenționat focul și a incendiat mașina educatoarei, pentru că aceasta ar fi agresat, în mod repetat, fetițele sale.

Copilele au vârste cuprinse între 4 și 6 ani și nu sunt singurele victime. Sunt suspiciuni că există cel puțin o fetiță de 7 ani de la aceeași grădiniță, care ar fi fost și ea agresată.

În baza acestor informații, polițiștii au făcut percheziții domicilare acasă la educatoare și la grădiniță.

Ieri, femeia a fost reținută și ulterior a fost arestată preventiv pentru 30 de zile. Ea este acuzată de viol, de agresiune sexuală în formă continuată și de rele tratamente aplicate minorului. Măsura nu este definitivă.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 25°C 29°C
IASI 27°C 27°C
CLUJ 25°C 21°C
CONSTANTA 22°C 25°C
CRAIOVA 22°C 24°C
BRASOV 21°C 24°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI