O echipă de anchetatori din Chișinău, trimisă în Coasta de Fildeș, după prăbușirea avionului înregistrat în Moldova

15 octombrie 2017, 16:06

Avionul care s-a prăbuşit în mare, în apropierea aeroportului din Abidjan, efectua un zbor de transport al mărfurilor.

Patru cetăţeni moldoveni au murit şi doi au fost răniţi, toţi membri ai echipajului.

La bord se mai aflau patru cetăţeni francezi, care au supravieţuit, dar au traumatisme.

Avionul, un Antonov 26, aparţinea unei companii din Republica Moldova şi fusese închiriat de armata franceză.

Ultima verificare a avionului a fost realizată în acest an. Nu a fost găsită nicio problemă tehnică, aşa că a fost autorizată utilizarea aparatului.

Directorul companiei declară că piloţii au avut liber 2 zile înainte să plece în ultima cursă.

Avionul decolase de pe aeroportul Ouagadougou, din Burkina Faso, şi urma să aterizeze în Abidjan, Coasta de Fildeş. Echipajul trebuia să preia o încărcătură, conform contractului de închiriere cu armata franceză.

Aparatul s-a prăbuşit în Atlantic, foarte aproape de ţărm, şi s-a rupt în două.

La ancheta din Coasta de Fildeş participă experţi din Republica Moldova şi Franţa.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite