O echipă a Sky News atacată cu focuri de armă în apropiere de Kiev. Jurnalistul Stuart Ramsay: E o minune că am supraviețuit

Ambuscada în care au fost prinși jurnaliștii de la televiziunea britanică a avut loc luni. Jurnaliștii se îndreptau către orașul Bucha, unde cu o zi înainte un convoi rus fusese distrus de armata ucraineană.

„Contactele noastre de încredere din oraș ne-au spus că este liniște și ne-au promis că ne vor arăta convoiul și ne vor spune ce s-a întâmplat”, relatează Stuart Ramsay, care povestește echipei i-a luat câteva ore să ajungă în zonă pentru că ”drumurile au fost închise” și au fost redirecționați de nenumărate ori. Cameramanul a continuat să filmeze.

Reporterul Sky News relatează momentul atacului:

”Ne-am oprit la un punct de control și am vorbit cu soldații și poliția, întrebându-i dacă drumul spre Kiev este practicabil. Un ofițer de poliție s-a dus la mașină și ne-a dat înghețată prin geam, spunându-ne că putem face stânga și mergem pe drumul spre Kiev – a spus că este deschis. Am pornit, dar a fost o liniște de moarte și eram îngrijorați. Dar am călătorit încet înainte spre o intersecție. Era moloz pe drum, dar acum este normal. Nu erau soldați, totul părea pustiu.

Prima dată a crăpat parbrizul. Operatorul Richie Mockler s-a înghesuit pe podeaua mașinii. Apoi am fost sub atac total.

Gloanțele au căzut în cascadă asupra întregii mașini, (…) geamul parbrizului, scaunele din plastic, volanul și tabloul de bord se dezintegraseră. Nu știam asta atunci, dar ulterior ucrainenii ne-au spus că am fost ținți de o echipă de recunoaștere rusă de sabotori. Au fost profesioniști, (…) nu au ratat. Producătorul Martin Vowles, care conducea, a coborât primul din mașină, urmat rapid de Andrii Lytvynenko, producătorul nostru local, lăsându-mă pe mine, Richie și pe producătorul meu Dominique Van Heerden înăuntru, adăpostindu-ne pe podea și pe bancheta din spate.

În această etapă ne-am gândit că este un punct de control al armatei ucrainene care trăgea în noi și că a fost o greșeală, așa că am început să țipăm că suntem jurnaliști, dar cartușele au continuat să vină. Știam că trebuie să ieșim pentru a supraviețui, dar focurile de armă erau intense.

Dominique și-a împins ușa puțin și a alunecat la pământ, târându-se spre o barieră de autostradă, apoi s-a scufundat pe un terasament de 40 de picioare, rostogolindu-se. Îmi amintesc că mă întrebam dacă moartea mea avea să fie dureroasă. Și apoi am fost lovit în partea inferioară a spatelui. «Am fost lovit!» Am strigat. Dar ceea ce m-a uimit a fost că nu m-a durut atât de rău. (…) A fost ciudat, dar m-am simțit foarte calm. Am reușit să-mi pun casca și eram pe punctul de a încerca să evadez, când m-am oprit și m-am întins înapoi către un raft din ușă și mi-am luat telefoanele și cardul de presă, incredibil.

Richie spune că apoi am ieșit din mașină și m-am ridicat, înainte de a alerga până la marginea digului. Mi-am pierdut echilibrul și am căzut la fund, am aterizat ca un sac de cartofi, rănindu-mă la față. Armura și casca mea aproape sigur m-au salvat. Dar Richie era încă în mașină. De fiecare dată când el se mișca, cartușele erau lansate către mașină. Era de fapt protejat de blocul motor – știa asta. A strigat, iar noi i-am strigat să vină. Dar apoi tăcere. I s-a părut o veșnicie înainte ca el să iasă peste barieră și să sară în jos spre noi, urmat de o rafală de gloanțe.

În partea de jos, ne-am regrupat. Toți cinci eram în viață. Nu ne venea să credem. Eram șocat, fără îndoială. Dar bucuros să fiu în viață. Martin mi-a spus, că este un miracol că oricare dintre noi a supravețuit, darămite toți cinci.”