O cercetare care poate salva vieți. Descoperirea unei doctorande premiate la Congresul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”

30 mai 2017, 20:30

Diana Mihalcea are 34 de ani şi este asistent universitar la UMF „Carol Davila” şi cardiolog la Spitalul Universitar. Tocmai a primit Premiul Tânărului Cercetător la congresul universităţii sale pentru studiul privind efectele chiomioterapiei asupra sistemului cardiovascular, inclus în lucrarea sa de doctorat.

110 pacienţi cu limfom non-Hodgkin, cea mai frecventă formă de cancer de sânge, au fost urmăriţi în ultimii 4 ani. La 18 dintre ei, inima a fost atacată de efectele toxice ale terapiei, care pot fi chiar fatale.

“Foarte important că am reuşit să identificăm modele predictive care să anunţe instalarea acestei reacţii adverse. (…) Sunt nişte curbe care ne arată contracţia peretelui cordului. (…) Cu cât curba e mai adâncă şi valoarea e mai mare, înseamnă că e bine. În momentul în care curbele acestea încep să devină cu o pantă mult mai lentă înseamnă, practic, că a început să scadă contracţia miocardică”, a explicat dr. Diana Mihalcea pentru Știrile TVR.

Tratamentul cardiovascular previne reacţiile adverse. Ar putea fi salvarea pentru mulţi dintre cei aproape 130 de mii de bolnavi de cancer supuşi chimioterapiei anual.

1 din 5 poate suferi reacţii toxice la inimă. Iar dacă fac şi radioterapie, riscul de insuficienţă cardiacă e si mai mare. Efecte grave pot apărea şi după 10 ani.

Peste 300 de lucrări ale tinerilor cercetători au intrat în competiţia pentru premii la congresul UMF. În finală au ajuns doar câte 6 pentru fiecare dintre secţiuni.

Câştigătorul fiecărei secţiuni a primit din partea Universităţii de Medicină şi Farmacie susţinerea pentru un congres de specialitate în străinătate.

Experţi de renume din multe ţări au venit la congresul de medicină din Capitală, la care participă gratis peste 5 mii de medici, cercetători şi studenţi.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite