O bunică din Ucraina a trecut vama Siret doar ca să le aducă de mâncare celor dragi, care au fugit de război şi se refugiază în vestul Europei. O echipă a Ştirilor TVR a ajutat-o să ajungă la timp la nepoţi

Grija bunicilor faţă de copii şi nepoţi este fără margini, mai ales în vreme de război. Este şi cazul unei femei din Ucraina care a trecut vama Siret doar ca să le aducă de mâncare celor dragi, care au fugit de război şi se refugiază în vestul Europei. Cei mai mulţi dintre vârstnicii din Ucraina rămân acasă, dar spera ca războiul să se termine mai repede şi să-i revadă pe cei dragi.

22 Martie 2022, 18:57 (actualizat 22 Martie 2022, 19:13) Știrile TVR |

Dis de dimineaţă, Oltea Zegrea a trecut graniţa pe la Siret. Stă într-un sat românesc, aproape de Cernăuți. Are gospodărie, pământ şi animale. Războiul o sperie, dar nu se gândește să plece. Nu e refugiată. A intrat în România cu sacoşe grele, cu ceva mâncare de acasă și griji multe pentru nepoții ei, care vor s-o ia de la capăt în altă ţară.

Femeia își amintește de poveștile mamei și bunicii sale din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Impresionaţi de povestea femeii, colegii noştri care transmit zilele acestea din Siret, au ajutat-o pe bunica din Ucraina să ajungă mai repede la cei dragi. Dacă echipa TVR nu ar fi dus-o cu maşina, doamna Oltea nu ar fi ajuns la timp. Nepotul ei, soția lui și cei trei copii sunt de duminică în Siret şi erau pe punctul de a pleca în Germania.

Bunica și mătușa au avut grijă ca drumul către necunoscut să fie însoțit de rugăciune. E unicul lucru sigur pe care îl au refugiații: credința în Dumnezeu.

Constantin este din Herţa, Ucraina, dar trăiește în Germania de mulţi ani. Face curse între Ucraina și țările Europei şi îi duce cât mai departe de război pe cei din țară lui.

Bunica se întreabă acum dacă şi când o să-şi mai revadă copiii şi nepoţii.

 

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 20°C 21°C
IASI 18°C 19°C
CLUJ 12°C 17°C
CONSTANTA 19°C 19°C
CRAIOVA 19°C 19°C
BRASOV 12°C 15°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI