Accident într-o parcare din Roman. Trei persoane au fost rănite după ce o șoferiță a încurcat pedalele și a intrat cu mașina peste ele. Atenție, urmează imagini care va pot afecta emoțional.
În imagini se vede cum victimele se aflau lângă mașinile parcate. Un automobil iese din parcare și apoi virează brusc la stânga, lovind persoanele, care nu au mai avut timp să reacționeze. Șoferița, o femeie de 60 de ani din Roman, le-a spus polițiștilor că a încurcat pedalele și că nu s-a asigurat când a plecat din parcare. Femeia nu consumase băuturi alcoolice însă este cercetată penal pentru vătămare corporală din culpă.
Cele 3 victime, două femei și un bărbat, cu vârste cuprinse între 42 și 51 de ani, au fost transportate la spital. Două dintre ele au scăpat cu o contuzie, respectiv fractură de gleznă. Dar a treia a suferit o fractură craniană și a fost transferată cu elicopterul la Neurochirurgie Iași.