Nunta anului va avea loc la capela Saint George, unde a fost botezat prințul Harry. Evenimentul regal va fi transmis în direct la TVR

15 mai 2018, 11:42

De departe, nu se vede forfota din interiorul capelei Saint George, unde se fac ultimele pregătiri de nuntă. Vor fi câteva sute de invitați, mulți cu sânge albastru, așa că organizatorii trebuie să se asigure că fiecare va ajunge la locul care îi este deja destinat.

Numai 800 de persoane încap în capelă. Ultima nuntă care a avut loc aici a fost chiar a tatălui său, Charles, cu  Camilla Parker Bowels.

Prima cununie datează din 1863, când Regele Edward al VII-lea și regina Alexandra și-au unit destinele aici. Construită la sfârșit de secol 14 început de secol 15, capela este un loc intim, special ales de cei doi.

Megan și Harry au ajuns să fie unul dintre cele mai populare și iubite cupluri din Marea Britanie și lume. Ea actriță de succes la Hollywood, divorțată și mai mare decât el cu 3 ani, el este prinț, ofițer în armata regală, ocupat mereu cu opere de caritate.

Dar nici Megan Markle nu-i străină de acțiunile de binefacere. Acum doi ani, actrița Megan Markle a ajuns în Rwanda în cadrul proiectului World Vision, un program care ajută copiii din întreaga lume.

Andrew Morton, autorul „Meghan: o prințesă de la Hollywood„: „Dacă ar fi întâlnit-o pe Megan acum 10 ani, când el era un tânăr furios, petrecăreţ, probabil că ea ar fi zâmbit, ar fi spus ceva drăgut şi şi-ar fi văzut de drum. Dar s-au întâlnit tocmai când Harry chiar îşi căuta o parteneră, iar ea făcea acelaşi lucru.”

Și așa, o întâlnire aranjată a devenit o poveste de dragoste demnă de un film.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite