Nunta anului în politică: s-a căsătorit Valentin Dragnea, fiul liderului PSD, Liviu Dragnea

Fiul liderului PSD, Liviu Dragnea, s-a căsătorit, duminică, la capela Palatului Snagov. Inițial, ceremonia era programată în biserica Elefterie, din Capitală, dar acolo și-au dat întâlnire mii de oameni, cu intenția de a protesta. Petrecerea are loc tot la Palatul Snagov, departe de ochii publicului și sub supravegherea agenților de pază.

26 August 2018, 19:33 (actualizat 26 August 2018, 19:50) |
Nunta anului în politică
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:
 |  GALERIE FOTO

Aleasa lui Valentin Ştefan Dragnea, Gina Alexandra Tătulescu, este fiică de preot și a fost finalistă în concursul Miss Universe România, în urmă cu câțiva ani.

Tânăra are o relație cu fiul lui Liviu Dragnea de mai bine de 5 ani.

La nunta lor au fost invitați peste 700 de oameni, printre care membrii Guvernului, parlamentari, șefi de consilii județene și primari PSD.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a oficiat cununia civilă.

Ceremonia religioasă ar fi trebuit să aibă loc la Biserica Elefterie din Capitală, unde este parohia socrului mic.

Iar pe internet aproape 5000 de oameni au anunțat că se adună acolo ca să protesteze. Așa că, în ultimul moment, locul a fost schimbat.

Schimbarea i-a luat prin surprindere pe unii dintre cei hotărâți să protesteze, dar și pe câțiva invitați.

Petrecerea de nuntă a fost programată pentru ora 19.30, la Palatul Snagov, o locație de lux pentru astfel de evenimente, amplasată strategic, departe de ochii presei și ai publicului.

Paza a fost asigurată de o firmă specializată.

Palatul Snagov este locația preferată de mulți demnitari pentru nunți. De exemplu, acolo a organizat petrecerea fiica lui Traian Băsescu, Elena, la prima ei căsătorie.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 16°C 16°C
IASI 15°C 17°C
CLUJ 12°C 12°C
CONSTANTA 13°C 14°C
CRAIOVA 14°C 14°C
BRASOV 12°C 13°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI