Ce se va întâmpla cu nunțile anul acesta? Asociațiile din industria organizării de evenimente le cer autorităților să se așeze la masa negocierilor

21 mai 2021, 20:56

În mai puțin de o lună, Geanina Stan ar urma să se căsătorească. Se teme că și de data aceasta va reprograma evenimentul. Condițiile vehiculate până acum o nemulțumesc.

Autotitățile vor ca de la 1 iunie să permită organizarea nunților dar cu număr restrâns de invitați – 50 la intrior, 70 la exterior. Cum nu mai e mult până atunci, organizatorii de evenimente spun că nu știu exact ce au de făcut pentru ca normele de siguranță să fie respectate.

Pentru că nu vor ca nunțile să fie organizate cu un număr restrâns de persoane, asociațiile din industrie vin cu o serie de propuneri concrete către autorități pentru ca participanții la astfel de evenimente să fie în deplină sigurnață. Printre acestea, testarea, vaccinarea cu ambele douze sau existența unui test antigen rapid care să ateste trecerea prin boală.

Cei din industrie spun că dacă ar fi fost consulați ar fi explicat că locațiile care pot organiza evenimente în aer liber sunt puține și greu de suportat ca și costuri.

Cei nemulțumiți mai au o șansă, să aștepte 1 iulie, cu noile relaxări promise, dacă rata de vaccinare crește și incidența infectărilor va fi tot în scădere. Atunci se vor putea organiza evenimente cu 100 de persoane, iar din august cu 150.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite