Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Numărul persoanelor care au murit în China din cauza coronavirusului crește. Până miercuri după-amiază au fost înregistrate 17 decese

Cazurile de îmbolnăvire cu noul tip de coronavirus apărut în China se înmulțesc. Miercuri au mai fost raportate cazuri în teritoriile Hong Kong și Macao, dar și în Mexic. Oficialii chinezi au emis avertizări de călătorie, iar mai multe state au introdus controale în aeroporturi.

22 Ianuarie 2020, 09:04 (actualizat 22 Ianuarie 2020, 19:57) |
$article.media.images[0].description
Virusuri"

La Wuhan, orașul unde a apărut noul tip de coronavirus, autoritățile s-au mobilizat. Sute de lucrători municipali dezinfectează străzi, magazine, piețe și toate locurile publice cele mai tranzitate de localnici.

Cei 11 milioane de locuitori din Wuhan au fost sfătuiți să nu părăsească orașul. Se apropie însă Anul Nou, așa că mulți au deja planuri de călătorie.

Jia Qingqing, directorul gării din Wuhan: "Am instalat la cele două intrări în gară 16 termometre cu infraroşu, care monitorizează temperatura tuturor pasagerilor".

Oricine are o temperatură a corpului mai mare de 37,3 grade este imediat trimis la o stație de monitorizare din gară și, dacă este cazul, la spital.

Măsurile vin pe fondul creșterii alarmante a cazurilor. Numărul deceselor s-a triplat în ultimele 24 de ore și a ajuns la 17 morți.

Aproape 2.200 de oameni au ajuns la analize după ce au intrat în contact cu persoane bolnave. Jumătate sunt încă sub observația medicilor.

Pneumonia virală cauzată de acest nou tip de coronavirus a ajuns și în câteva țări asiatice, iar un caz a fost înregistrat la Seattle, în Statele Unite - un bărbat în vârstă de 30 de ani, care a venit de la Wuhan săptămâna trecută. Este spitalizat, iar oficialii susțin că, deocamdată, nu există o amenințare la adresa sănătății publice.

Jay Inslee, guvernatorul statului Washington: "Doar 5 aeroporturi din SUA primesc călători care vin cu zboruri directe sau cu escală din China şi toţi pasagerii vor fi supuşi unui control, în baza recomandărilor Centrului pentru Prevenţia Bolilor".

Măsurile de control au fost implementate pe aeroporturile din New York, Los Angeles, San Francisco, Chicago și Atlanta.

Controale similare au fost introduse și în multe state din Asia, dar și în Australia, Rusia și pe aeroporturile internaționale din Londra.

_______________________________________________

ACTUALIZARE Cel puţin 17 persoane au murit, iar în total sunt înregistrate aproximativ 500 de cazuri de infecţii, au declarat miercuri după-amiază autorităţile chineze, informează CNN, citat de Mediafax.

Peste 2.200 de persoane au fost plasate în carantină, iar dintre acestea 765 au fost deja scoase de sub observație, întrucât nu au prezentat simptome ale infecției, a anunțat Li Bin, vicepreședintele Comisiei Naționale de Sănătate.

ACTUALIZARE Autoritățile chineze au anunțat miercuri că nouă persoane au decedat până acum din cauza noului tip de coronavirus, iar 440 de persoane au fost infectate, informează site-ul agenției de presă Reuters.

De asemenea, alte 2.197 de persoane care au intrat în contact cu persoane infectate au fost plasate în carantină, iar dintre acestea 765 au fost deja scoase de sub observație, întrucât nu au prezentat simptome ale infecției, a anunțat Li Bin, vicepreședintele Comisiei Naționale de Sănătate. Oficialul a adăugat că există indicii potrivit cărora virusul se transmite pe cale aeriană.

Anterior, autoritățile chineze din domeniul medical anunțaseră că virusul se transmite de la om la om.

La Wuhan, orașul unde a apărut noul tip de coronavirus autoritățile s-au mobilizat. Sute de lucrători municipali dezinfectează străzi, magazine, piețe și toate locurile publice cele mai tranzitate de localnici.

Cei 11 milioane de locuitori din Wuhan au fost sfătuiți să nu părăsească orașul. Se apropie însa Anul Nou asa ca multi au deja planuri de călătorie.

Beijingul a anunțat că a luat măsuri pentru a controla răspândirea virusului în spitale, iar în acest context Organizația Mondială a Sănătății organizează miercuri o ședință de urgență pentru a hotărî dacă îmbolnăvirile cu noua tulpină de coronavirus reprezintă o urgență medicală mondială.

Tarik Jasarevic, purtător de cuvânt al OMS a declarat că cel mai probabil numărul de cazuri va crește pe măsură ce autoritățile chineze vor continua testarea cetățenilor. „Dacă monitorizarea și testările sunt sporite, atunci este foarte posibil să obținem alte cifre”, a spus acesta.

Coronavirusurile fac parte dintr-o mare familie de virusuri care provoacă boli diverse, de la răceala comună la SARS, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Simptomele sunt și ele diverse, de la febră la insuficiență renală, iar, în unele cazuri, la deces. Unele se transmit ușor de la o persoană la alta, altele, nu.

Virusul SARS a infectat peste 8.000 de oameni și a ucis 774, într-o epidemie care a afectat Asia și apoi 37 de țări, în perioada 2002 - 2003.

Un coronavirus este vinovat și de MERS (Sindromul Respirator din Orientul Mijlociu), identificat inițial în Arabia Saudită, în 2012. MERS a ucis 851 de oameni la nivel global, potrivit OMS.

Noul coronavirus detectat în Wuhan nu pare a fi atât de puternic precum SARS și MERS, având drept simptome principale febra și dificultățile respiratorii.

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 12°C 10°C
IASI 5°C 10°C
CLUJ 6°C 4°C
CONSTANTA 14°C 9°C
CRAIOVA 8°C 3°C
BRASOV 6°C 6°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 26 Februarie 2020, 21:55
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 26-02-2020
Deschidere: 9779.14
Maxim: 9779.14
Mimim: 9519.58
Variatie: -0.76%
TLV
2.46
0%
FP
1.32
0.37%
SNG
33.20
0.15%
BRD
15.46
1.64%
SNP
0.39
0.51%
SNN
14.90
1.57%
TGN
301.50
2.39%
SIF3
0.39
0%
TRP
0.31
0.94%
SIF5
2.54
1.14%
ARHIVĂ ȘTIRI