Numărul infracțiunilor legate de pornografia infantilă a crescut în perioada pandemiei. Zeci de milioane de filme şi fotografii cu minori în ipostaze indecente circulă pe reţelele sociale

Poliţia transmite veşti alarmante. Numărul de fapte legate de pornografia infantilă a crescut în perioada pandemiei. Această stare de fapt nu este înregistrată numai în ţara noastră, ci în întreaga lume. Europa este pe primul loc, arată statistici internaţionale realizate pe baza depistărilor de imagini de către poliţişti sau de administratorii de reţele sociale. Şi e vorba de zeci de milioane de astfel de filme şi de fotografii cu minori în ipostaze indecente.

28 Mai 2022, 23:39 Știrile TVR |

În urmă cu câteva zile, poliţiştii Direcţiei de combatere a criminalităţii organizate au prins membrii unei grupări de trafic de persoane acuzaţi şi de fapte de pornografie infantilă.

Acesta este unul dintre cele 16 cazuri de anul acesta ale procurorilor DIICOT şi poliţiştilor români, în care apar astfel de acuzaţii.

Conform datelor prezentate de organizaţia Internet Watch Foundation, anul trecut au fost făcute aproape 2 milioane de raportări privind imagini pornografice cu minori. Fiecare raport semnalează un conţinut online ce poate avea de la câteva fotografii, până la câteva mii de imagini.

Potrivit specialiştilor organizaţiei internaţionale, în 97% dintre imaginile care circulă în spaţiul online apar minore. Cele mai multe au vârste cuprinse între 11 şi 13 ani.

Poliţiştii români spun că şi în ţara noastră se produc astfel de imagini care sunt distribuite inclusiv pe darknet.

Conform datelor Europol, veniturile obţinute din traficarea în zona de darknet a imaginilor pornografice care implică minori s-au triplat din 2017 până în 2020.

 

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 27°C 31°C
IASI 24°C 30°C
CLUJ 27°C 26°C
CONSTANTA 28°C 28°C
CRAIOVA 31°C 29°C
BRASOV 24°C 26°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI