OMS | Numărul deceselor cauzate de malarie a crescut cu 69.000 în 2020 ca urmare a perturbărilor asociate COVID-19

Perturbările care au afectat sistemul sanitar din cauza pandemiei de coronavirus au contribuit la creşterea cu 69.000 a deceselor asociate malariei în 2020 comparativ cu anul precedent, totuşi, cel mai rău scenariu a fost evitat, a anunţat luni Organizaţia Mondială a Sănătăţii, informează Reuters.

07 Decembrie 2021, 12:49 (actualizat 07 Decembrie 2021, 13:08) |
Teste, analize / FOTO: shutterstock.com

În total, peste 627.000 de persoane - majoritatea bebeluşi din cele mai sărace zone ale Africii - şi-au pierdut viaţa la nivel mondial din cauza malariei în ultimul an, comparativ cu 558.000 în 2019, a indicat OMS în raportul său anual asupra acestei boli infecţioase.

Cifra eclipsează cele 224.000 de decese raportate din cauza coronavirusului în Africa de la începutul pandemiei.

Aproximativ două treimi dintre decesele cauzate de malarie înregistrate în plus în 2020 comparativ cu anul precedent au fost cauzate de restricţiile asociate coronavirusului, care au perturbat prevenirea, diagnosticarea şi tratamentul malariei, a precizat OMS.

Însă, eforturile de a menţine serviciile sanitare funcţionale în pofida dificultăţilor au prevenit dublarea numărului de decese cauzate de malarie în 2020 în Africa Subsahariană, o situaţie despre care OMS a avertizat că era posibilă. În schimb, numărul deceselor din regiune asociate malariei a crescut cu 12% comparativ cu 2019, conform datelor OMS.

"Datorită eforturilor urgente şi intense, putem spune că lumea a reuşit să evite cel mai rău scenariu al deceselor cauzate de malarie"
, a declarat Pedro Alonso, directorul programului pentru malarie al OMS.

Experţii şi-au exprimat speranţa că lupta împotriva malariei ar putea câştiga teren considerabil în urma recomandării OMS din octombrie, conform căreia RTS,S - sau Mosquirix - un vaccin dezvoltat de producătorul britanic de medicamente GlaxoSmithKline, ar trebui administrat pe scară largă copiilor din Africa.

"Prin sporirea finanţării, acces la soluţii salvatoare de vieţi şi la inovaţie robustă în soluţii noi pentru a rămâne cu un pas în faţa evoluţiei ţânţarilor şi paraziţilor, putem să accelerăm acţiunea transformatoare şi să punem capăt malariei în decursul unei generaţii", a spus Abdourahmane Diallo, director executiv al organizaţiei RBM Partnership to End Malaria.

"Ne aflăm în prezent într-un moment critic şi fac apel la liderii mondiali să îşi reînnoiască angajamentul şi investiţiile", a precizat el într-un comunicat.

 

 

 

 

sursa agerpres

CUVINTE CHEIE
 
Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN EXTERN
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 8°C 5°C
IASI 5°C 1°C
CLUJ 1°C 0°C
CONSTANTA 7°C 4°C
CRAIOVA 5°C 4°C
BRASOV 1°C -1°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI