Aproape 170 de amenzi, în valoare totală de 252.800 lei, au fost aplicate în contextul manifestaţiei de protest de la Palatul Parlamentului, a informat, joi, Jandarmeria Capitalei.
"În continuarea măsurilor luate ziua de marţi, în contextul manifestaţiei de protest de la Palatul Parlamentului, suplimentar, au mai fost aplicate alte 51 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 54.000 de lei, în conformitate cu prevederile Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare. Total sancţiuni contravenţionale aplicate până în prezent: 168 de sancţiuni, în valoare totală de 252.800 lei", se precizează într-un comunicat al Jandarmerie Bucureşti.