Nu există nicio dovadă că animalele transmit COVID-19, însă sunt necesare măsuri de precauţie

Câine
Câine
25 martie 2020, 22:51

„Până în prezent, nu există nicio demonstraţie ştiinţifică cu privire la riscul contaminării oamenilor cu coronavirus de la animale domestice, nici riscul contaminării (puternic şi cu semne clinice) al unui animal de companie de la o persoană bolnavă”, arata Academia Franceză de Medicină, care a înfiinţat pe 19 martie un comitet de monitorizare pentru noul coronavirus.

Cu toate acestea, „astfel de riscuri nu pot fi excluse”, continuă Academia, deoarece coronavirusul SARS din 2002-2003 (înrudit genetic cu cel actual) a putut fi „izolat la mai multe specii de animale” şi pentru că „doi câini au fost testaţi pozitiv” în Hong Kong, al căror proprietar avea COVID-19.

Cu toate acestea, primul câine a avut un „nivel foarte scăzut de virus” şi testele următoare au fost „negative”. Al doilea câine este încă monitorizat, însă niciunul nu a prezentat semne clinice, subliniază Academia.

Totuşi „aceste date ştiinţifice sugerează că boala poate fi transmisă câinilor de la proprietarul infectat”. Pe de altă parte, „nimic nu indică” faptul că şi câinii „pot contamina” oamenii sau alte animale, insistă instituţia.

Reamintind că Agenţia franceză pentru Alimentaţie, Sănătate, Securitate Profesională şi de Sănătate (ANSES) şi Organizaţia pentru Sănătatea Animalelor (OIE) consideră transmiterea coronavirusului prin intermediul animalelor drept „puţin probabilă”, Academia recomandă totuşi proprietarilor „să insiste asupra măsurilor obişnuite” de protecţie, prin spălarea regulată a mâinilor atunci când au grijă de animal şi să nu îl lase „să-i lingă pe faţă”.

(sursa: Agerpres)

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite