„Nu că zic, dar vreau să spun” – Cum vor arăta Europa și economia ei după pandemie | Un editorial de Gabriel Giurgiu, realizatorul emisiunii “Europa mea”

În consecință, mai încerc o dată. Mă chinui acum să fac niște previziuni despre cum vor arăta Europa și economia ei, după pandemia asta nenorocită. Le voi enumera una câte una, să văd peste o vreme câte am nimerit.

1.        Relocalizarea unor industrii. După ce se văzu panica legată de achiziția de niste amarate de măști de bumbăcel, botoșei și mănuși de plastic de unica folosință (Iertare tie, Greta), pentru că Occidentul nu considera a fi vrednice de fabricat pe lângă casa, ar trebui să vedem renașterea unei industrii europene dedicate aspirinei și altor mofturi pe care le consideram o mizerie de producție, cu tehnologie scăzută, nedemna de măreția noastră industriala, orientata exclusiv spre inovare, noutate, tehnologii înalte. Concluzia fireasca ar fi că aceasta vulnerabilitate să dispară. Altfel spus, să reapară în Europa fabrici care să producă toate cele mărfuri primitive-tehnologic dar necesare, în asemenea crize. Sigur mă înșel. Cine să învestească în fabrici care să producă stocuri utile o data la o suta de ani? (cam atât a trecut de la ultima epidemie globala, cea numita a gripei spaniole) Așadar, tot pe chinezi cred că o să ramina producțiile astea umile, fară glamour, fară glorie, bune doar la necaz. Poate se vor crea macar stocuri unice, bune pentru  Piața Unică. O șansă buna.

2.        Blocarea atacului investițional chinezesc. Așa zise Uniunea Europeana, că are de gând să oprească achizițiile chinezești pe continentul nostru, să apere Piața Unică de invadator. Adică, să stea cu ochii pe argintăria familiei, acum că unele rude sunt sărăcite sau în curs de sărăcire și ar putea fi forțate de împrejurări să mai vinda un tacâm, o tava, o vaza. La preț de amanet, că deh, nevoile sunt mari. Nevoi mai mari în Sud și mai puțin stringente înspre Nord, ceea ce mă duce cu gândul la celebra…

3.        …solidaritate europeana. Până de curînd, era simplu. Fondurile pentru coeziune, luam dinspre Vest și dam înspre Est, pentru a creste puterea de cumpărare pe toată întinderea Europei. Din cînd în cînd, la vremi de criza financiara, apelam la Mecanismul de Stabilitate și acordam tarilor din eurozona, aflate la necaz, cate un împrumut bine condiționat. Cam la asta se rezuma solidaritatea europeana, la apărarea cu dinții a Pieței Unice, acest raison d’etre al Uniunii. De la molima încolo, mă tem că solidaritatea asta inter-statala vă trebuie să depășească definitiv stadiul lecțiilor de virtute calvinista de scoală olandeza care explica arogant că necazuri nu au decât puturoșii din Sud, că le place siesta. Așadar, e posibil să trecem spre…

4.        Mai multa Europa, macar în domeniul politicilor de sănătate? Mai multa coordonare atunci când se închid sau se deschid granițele (toeretic perpetuu deschise)? Nu în numele iubirii fata de vecin, doamnelor și domnilor, nu din amor fata de conceptul de coordonare, atât de antipatic euroscepticilor de toate finanțările (mai ales rusești și chinezești, dar nici alea americane nu sunt de colea). Nu, pur și simplu pentru a salva Piața Unică de la riscul disfunctionalitatii. Cum vă puteți închipui că ar putea să funcționeze o corporație (din domeniul auto, de exemplu), când are furnizori în 7-8 state membre și clienți în toate, iar regimul relaxării (ieșirea din Lockdown) este diferit de la o tara la alta. Unii vin la lucru, alții nu. Unii au șomaj tehnic, alții au făcut concedieri? Cum pot “campionii economici europeni” să viseze să își revină, în atari condiții? Ce business plan își pot face? Habar nu au cum le vă merge furnizorilor, nu stiu cum vor putea livra marfa clienților. Care campioni economici europeni sunt, în marea lor majoritate, în tari din eurozona, ceea ce mă duce cu gândul la…

5.        Celebra mutualizare a datoriilor, a riscului. Faimoasa poziție antipatica a noului inamic public, ministrul olandez de finanțe, Woekstra. El s-a opus (gurile rele zic că, de fapt, a jucat cartea Germaniei) emiterii de obligațiuni în numele Zonei Euro, pentru finanțarea relansării economice. La ședință aceea a eurogrupului s-a hotărât totuși un pachet de 540 de miliarde de euro, din care, teoretic, tarile non euro ar putea trage cam 150 dar realist vorbind, mai mult de 80 de miliarde, nu au cum să acceseze. Ce iese de aici? Adâncirea decalajelor, punerea intre paranteze a politicilor de coeziune. Bogații își vor reveni mai repede iar săracii vor incasa iar lecții de morala economica de la moraliștii protestanți, foarte pricepuți în a crea regimuri fiscale atractive pe teritoriul lor national. Până la urma, miniștrii de finanțe au lașat pe mana șefilor de stat decizia finala. Care nu a venit. Consiliul a însărcinat Comisia să vina cu planuri. Situație tipica pentru UE, atunci cînd nimeni nu vrea, sau nu poate, să ia o decizie. Dar, având în vedere soarta Pieței Unice…

6.        Germania pare a începe să agreeze o forma de asumare colectiva a redresării economice. Nu, nu se vor numi Corona Bonds. Se vor chema “instrumente financiare creative, permise de Tratatele UE, conform articolului …”. Așadar, Piața Unică începe să aibă o șansă. Italienii, francezii și spaniolii par a vedea o luminiță la capătul tunelului. Euroscepticii de toate culorile se văd ceva mai lipsiți de muniție. Până la urma, se poate că, după ce se termina molima, să ne trezim cu o Europa mai puternica. Știți de ce?

7.        Pentru că, daca sunteți atenți, în toate cele argumente de mai sus, am menționat cuvintele magice. Piață Unică. E ca o mantra care, cred, vă duce mai departe proiectul european, în ciuda belelor de tot felul. Spuneți după mine. Piață Unică. Piață Unică. Piață Unică. Piață Unică. Piață Unică… Ziceți de 300 de ori.

Așa. Sunteți pe drumul cel bun. Deveniți euro-optimiști. Nu entuziaști. Ăia-s alții. Doar optimiști. Vă prinde bine la moralul de izolare.