SEUL | Noul preşedinte al Coreei de Sud deschide pentru public palatul prezidenţial, unde a refuzat să se instaleze

11 mai 2022, 14:58

Această clădire, care îşi datorează numele celor circa 150.000 de ţigle albastre de pe acoperişul său fabricate manual, este sediul preşedinţiei din 1948.

Preşedintele Yoon, fost procuror învestit preşedinte al Coreei de Sud marţi, a refuzat să se instaleze acolo. El critică faptul că palatul, situat pe vârful unei coline în nordul Seulului, favorizează exercitarea unei preşedinţii „imperiale”, izolată de popor, ceea ce dăunează dialogului cu acesta.

(w620) Foto2

Prin urmare, Yoon a început să lucreze în clădirea de zece etaje ce găzduieşte Ministerul Apărării, în centrul capitalei Seul, pe care a fost lipit în grabă sigiliul prezidenţial.

Criticii spun că această decizie este foarte costisitoare şi estimează că pune în pericol securitatea ţării într-un moment în care se înregistrează o amplificare a tensiunilor cu Phenianul, dotat cu arme nucleare.

Miercuri, peste 25.000 de persoane au vizitat complexul prezidenţial de 250.000 de metri pătraţi, potrivit autorităţilor sud-coreene.

Unii afirmă că decizia lui Yoon de a nu se instala în „Casa Albastră” este legată de credinţa lui în feng shui, care urmăreşte să armonizeze energiile unui loc pentru a maximiza bunăstarea, sănătatea şi norocul ocupanţilor săi.

Fostul procuror este de asemenea acuzat că întreţine relaţii apropiate cu un şaman, ceea ce Yoon Suk-yeol neagă.

(w620) foto3

Pentru mulţi, „Casa Albastră” a adus ghinion ocupanţilor săi. Mulţi preşedinţi sud-coreeni au ajuns în închisoare în urma unor procese de corupţie.

Decizia noului preşedinte de a nu sta nici măcar o singură noapte în palatul prezidenţial a suscitat critici din partea predecesorului său Moon Jae-in, care a calificat-o drept „periculoasă” pe plan securitar.

Mutarea preşedinţiei decisă de Yoon a determinat, de asemenea, o scădere record a popularităţii sale, care este în prezent de numai 41%, potrivit unui recent sondaj Gallup.

 

 

sursa agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite