Noul an universitar vine cu mai puține locuri de cazare disponibile în cămine, dar și cu chirii mai mari. O soluție: bursele speciale pentru plata șederii în afara campusului

Universitățile vor să reducă aglomerația în campusuri pentru a preveni răspândirea noului coronavirus. Studenții care nu se vor putea caza în cămine din cauza restricțiilor impuse ar putea primi burse speciale, pentru plata parțială a chiriei în afara campusului.

06 Septembrie 2020, 20:45 |
Locuri mai puține în cămine, chirii mai mari
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Campusul Universității de Științe Agronomice din București are peste 4.000 de locuri de cazare. Anul acesta însă, nu toate paturile vor putea fi ocupate. Conducerea universității vrea astfel ca studenții să nu locuiască în număr mare împreună, pentru a preveni răspândirea noului coronavirus.

În campus vor locui doar studenții care nu au COVID. Vor fi testați gratuit, pe banii universității.

Pentru moment, tarifele de cazare rămân neschimbate. Conducerea instituției caută soluții și pentru cei care nu vor mai prinde loc în cămin.

O variantă este plata parțială a chiriei.

Cătălin Deacu, jurnalist TVR: "Studenții care nu vor găsi cazare în cămine din cauza numărului redus de locuri în timpul pandemiei ar putea primi burse cu ajutorul cărora să plătească chirie în afara campusului".

În București, chiriile sunt mai mari decât toamna trecută. Sunt calculate în euro, iar moneda europeană s-a apreciat în raport cu leul.

Și alte universități ar putea lua măsuri speciale pentru cazarea studenților. Rectorii vor decide într-o reuniune la nivel național, în perioada 19-20 septembrie.

Anul universitar este programat să înceapă la 1 octombrie. Cel mai probabil, multe universități vor ține cursurile pe internet. Lucrările practice se vor face însă în facultăți.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 10°C 13°C
IASI 8°C 12°C
CLUJ 5°C 9°C
CONSTANTA 10°C 13°C
CRAIOVA 11°C 11°C
BRASOV 5°C 9°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI