Noul An a prins viață odată cu primii bebeluși veniți pe lume

1 ianuarie 2019, 19:00

Scâncetul unui copil înseamnă viață. Copiii născuţi de Anul Nou sunt un dar deosebit pentru părinţi, dar şi pentru medicii care îşi văd astfel, din nou, împlinită datoria.

Andrei a venit pe lume chiar în primul minut al noului an. Nici nu se putea fericire mai mare.

Andrei este un bebeluş de nota zece: cu 3,300 kilograme. A venit pe lume ajutat de echipa de gardă a Maternităţii Cuza Vodă din Iaşi. Medici, asistente, moaşe care pot face minuni chiar şi atunci când lumea este cu gândul la petreceri.

În locul artificiilor, ei au primit în dar primele scâncete ale bebeluşilor de An Nou. Şi fericirea unor părinţi extrem de emoţionaţi.

Dr. ANCA BIVOLEANU, purtătorul de cuvânt al Maternităţii Cuza Vodă Iaşi: „Echipa de transport, de fapt, echipajele de transport sunt plecate pe teritoriul Moldovei, un transport către Pașcani pentru un copilut de 1.500 de grame, unul pentru Bârlad pentru un copil de 3.300 născut în salvare, dar cu o patologie mai complexă”.

Lucian începe anul nespus de emoționat și fericit: este din nou tată de băiat!

Un „mulțumesc” care este hrană sufletească pentru medici. În mod special de sărbători, dar și în restul anului. În fața miracolului vieții, halatele albe se pleacă cu modestie și multă recunoștință pentru că le-a fost îngăduit să poată contribui la câte o minune.

VLAD DIMA, medic primar neonatologie: „Avem doi băieței născuți până la această oră, amândoi sunt sănătoși, sunt stabili, nu sunt probleme cu ei. Pentru externarea lor ne așteptăm să ne pregătim pe undeva pe mâine, cel târziu poimâine”.

Caruselul de emoții al Noului An, care aduce nu doar speranțe, visuri sau dorințe, ci și împlinirea unor familii, are consistență cât pentru o întreagă zi specială.

2018 a fost un an bogat. Extrem de aglomerat pentru personalul medical din maternități, dar bogat. La Cuza Vodă, în Iași, au venit pe lume cu aproape 800 de copii mai mulți față de anul 2017. Iar în București, la Maternitatea Filantropia, 5.200 de bebeluși au văzut lumina zilei.

Prof. dr. GHEORGHE PELTECU, managerul Maternității Filantropia: „Un an excepțional pentru Maternitatea Filantropia, având un număr de nașteri record în istoria cel puțin din ultimii 28-30 de ani. Este un rezultat al politicii noastre de dezvoltare, capabilităților spitalului și a calității serviciilor, ceea ce a determinat tot mai multe femei gravide să aleagă spitalul nostru pentru condițiile de siguranță a nașterii, cât și pentru condițiile de confort”.

Miracolul vieţii merită de fiecare dată un mulțumesc! Părinţii fericiţi care îşi strâng pentru prima dată în brațe bebelușul, medicii bucuroși că viaţa merge mai departe şi fericirea ţipată a unui prunc care abia iese în lume transformă în sărbătoare fiecare naştere.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite