Noul an școlar a început cu unități de învățământ supraaglomerate în orașele mari din țară. Mai mulți copii sunt nevoiți să învețe în trei schimburi. Părinții și elevii spun că fac cu greu față situației

12 septembrie 2023, 19:02

În Brașov, aproape toate școlile și liceele au cursuri în două schimburi. Programul începe la ora 8.00 dimineața și se încheie la 19.00. Copiii și părinții fac cu greu față.

Unele școli s-au aglomerat și după ce mulți români au revenit în zonă. Numărul copiilor a crescut, dar nu și cel al unităților de învățământ. Doar în ultimii cinci ani, populația școlară din municipiul Brașov a crescut cu 5.000 de elevi, echivalentul a 200 de clase suplimentare.

Ovidiu Tripșa, inspector şcolar general, ISJ Braşov: Clasele sunt cu o populație școlară mărită, uneori dincolo de lege, peste numărul precizat de lege, dar invocând dreptul la educație, prin constituția României, încercăm să școlarizăm pe toată lumea.

În plus, și în Brașov goana după școli bine cotate a pus presiune pe unitățile didactice din centru.

Sorin Toarcea, purtător de cuvânt, Primăria Braşov: Avem patru creșe în diferite proiecte, una deja s-a terminat, și opt grădinițe. Totodată, avem un proiect pentru construirea unei școli.

Situație tot mai dificilă și la Timișoara, dar și în comunele limitrofe.

La Școala Generală 30 din Timișoara, elevii de clasa a treia încep cursurile la ora 12.00, când în mod normal programul ar trebui să se încheie. Altfel, cei peste 2.300 de elevi nu ar avea cum să învețe.

Carmen Ionela Fofiu, director adjunct, Şcoala Generală nr. 30 Giroc: Ne vin copii și din jurul Timișoarei. Soluțiile au fost să apelăm mai întâi la varianta de clase modulare. Am apelat la varianta de a extinde cu două clădiri școala.

Cele două corpuri de clădire noi vor putea fi folosite integral abia de anul școlar viitor, cele 16 clase noi nu vor rezolva însă lipsa de spațiu.

Situația nu este singulară.

Aura Danielescu, inspector şcolar general, IŞJ Timiş: Școala Gimnazială Dumbrăviţa are o creştere de peste 600 de copii. Putem spune că avem o şcoală nouă.

Conducerea Inspectoratului Școlar consideră că numărul elevilor va crește constant și în anii următori, deși la nivel național tendința este de scădere.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite