În Noua Zeelandă, a fost depistat primul caz de infectare cu Sars Cov 2, în ultimele două luni. Totul a pornit de la o femeie de 56 de ani care s-a întors din Spania și Olanda, unde și-a vizitat rudele care, în perioada următoare, au fost confirmate ca infectate.
A revenit în Noua Zeelandă şi a stat 14 zile în izolare, după ce a fost testată negativ de două ori. Ulterior a călătorit cu soțul său în insula de nord și a raportat serviciilor medicale că are simptome de COVID 19.
Experții cred că are una dintre tulpinile mai transmisibile, britanică, braziliană sau sud-africană.
Autoritățile au declanșat o anchetă epidemiologică în 29 de magazine, hoteluri și restaurante pe unde a trecut femeia după 14 ianuarie.
Tuturor celor care s-au aflat în același timp și același loc cu femeia infectată li s-a cerut să rămână în izolare.