Noua Zeelandă a început campania de vaccinare împotriva COVID-19

Vaccinare anti covid
Vaccinare anti covid
19 februarie 2021, 09:16

Douăzeci şi cinci de persoane care se ocupă cu vaccinările au fost inoculaţi.

„Este necesar să-i protejăm pe cei care administrează vaccinuri, care vor avea un rol important în următoarele săptămâni şi luni”, a spus el.

Persoanele care fac vaccinuri îşi vor începe activitatea de sâmbătă şi vor administra doze unui număr de 12.000 de lucrători de frontieră timp de două-trei săptămâni. După aceasta, vaccinuri vor fi administrate contacţilor din gospodării ai lucrătorilor de frontieră, înainte ca restul populaţiei să se poată vaccina, a spus Bloomfield.

„Desfăşurarea programului nostru de imunizare pe teritoriul Noii Zeelande va dura un an. Nu suntem în cursă pentru a fi primii, dar suntem hotărâţi să asigurăm un acces sigur şi la timp al vaccinurilor anti-COVID-19 pentru fiecare în Noua Zeelandă”, a adăugat ministrul.

Vaccinul Pfizer/BioNTech este singurul vaccin anti-COVID-19 aprobat până acum în Noua Zeelandă. Această ţară a înregistrat până în prezent 1.992 de contaminări cu noul tip de coronavirus, dintre care 50 sunt cazuri active, iar 26 s-au soldat cu deces.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă