Noua lege a carantinei şi izolării intră în vigoare marți

Noua lege a carantinei şi izolării intră în vigoare marți, iar guvernul se pregăteşte să pună în aplicare măsurile permise de aceasta. Legea le dă autorităţilor instrumente noi pentru combaterea răspândirii epidemiei.

20 Iulie 2020, 22:33 (actualizat 20 Iulie 2020, 22:49) |
Luiza Gireadă transmite pentru Telejurnal 20.00
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Legea va permite internarea în spital și, deci, izolarea bolnavilor, inițial pentru 48 de ore, timp în care să le fie evaluată starea de sănătate, după care medicul poate prelungi șederea acestora în spital sau îi poate trimite în izolare acasă, asta dacă riscul de a transmite boala este redus.

Pacientul se poate opune măsurii de izolare, pe care o poate contesta în instanță.

O procedură asemănătoare este prevăzută și pentru carantinarea persoanelor la domiciliu. Este vorba despre acele persoane care sunt suspecte pentru că vin din zone cu risc ridicat sau pentru că au avut contact cu o persoană confirmată.

Sunt, de asemenea, prevederi care vizează detașarea medicilor și asistenților medicali în spitalele unde e nevoie de forțe în plus. Se va apela inițial la voluntari, după care vor fi transferați prin ordin medici sau asistenți medicali, dar asta doar pentru o perioadă de maximum 30 de zile și cu plata suplimentară a muncii pe care o prestează.

Legea stabilește, de asemenea, condițiile pentru carantinarea zonală, o măsură invocată frecvent în ultima perioadă de autorități.

Aceste prevederi ale legii urmează să fie transpuse în hotărârea de guvern pentru prelungirea perioadei de alertă cu încă 30 de zile, măsură care va fi actualizată astfel marți, într-o ședință de guvern programată la ora 09.00.

Înaintea ședinței se va întruni Comitetul pentru Situații de Urgență, care face propunerile de măsuri.

 

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 6°C 4°C
IASI 2°C 3°C
CLUJ 0°C -1°C
CONSTANTA 4°C 2°C
CRAIOVA 4°C 4°C
BRASOV -2°C -2°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI