Nou incident armat în Cisiordania, soldat cu moartea a trei palestinieni

Ciocniri între israelieni și palestinieni
Ciocniri între israelieni și palestinieni
12 martie 2023, 10:21

Surse medicale palestiniene au declarat că niciun mort nu a fost internat la morga din Nablus, sugerând că armata israeliană se afla în posesia cadavrelor.

„Bărbaţi înarmaţi au deschis focul asupra soldaţilor (israelieni) la un post militar din zona barajului Surra-Jit”, a scris armata israeliană într-un comunicat difuzat duminică. „Soldaţii (…) au ripostat cu muniţie reală” şi „trei bărbaţi înarmaţi au fost neutralizaţi”, în timp ce un al patrulea s-a predat şi este reţinut pentru a fi interogat, a adăugat armata, al cărei purtător de cuvânt a confirmat ulterior pentru AFP că cei trei atacatori neutralizaţi erau palestinieni şi au fost ucişi. Niciun soldat israelian nu a fost rănit, a adăugat armata.

Surse de securitate palestiniene au declarat pentru AFP că nu au detalii imediate despre acest nou incident mortal.

De la începutul anului, conflictul israeliano-palestinian a provocat moartea a 81 de palestinieni (printre care membri ai unor grupări armate şi civili, inclusiv minori), 12 civili (dintre care trei minori) şi un poliţist israelieni, precum şi o ucraineancă, potrivit unui bilanţ realizat de AFP pe baza unor surse oficiale israeliene şi palestiniene.

Israelul a preluat Cisiordania şi Ierusalimul de Est în 1967. Astăzi, peste 600.000 de colonişti israelieni locuiesc acolo. Palestinienii revendică aceste teritorii pentru un viitor stat palestinian independent, cu Ierusalimul de Est drept capitală.

 

 

sursa Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite