Sorina Pintea a fost demisă de la conducerea Spitalului Județean din Baia Mare. Președintele CJ Maramureș, nemulțumit de noua numire

Spitalul Județean de Urgență din Baia Mare
Spitalul Județean de Urgență din Baia Mare
10 aprilie 2020, 17:24

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătăți,  a fost demisă de la conducerea Spitalului Județean din Baia Mare, iar în locul ei a fost numit Alexandru Oros.

Premierul Ludovic Orban i-a cerut, în ședința de Guvern de joi, ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, să o demită pe Sorina Pintea din funcția de manager al Spitalului Județean Baia Mare, după ce Pintea, fost ministru al Sănătății, aflată acum sub control judiciar, se răzgândise și revenise asupra demisiei.

Potrivit unei scrisori deschise a lui Gabriel Zetea transmisă, vineri, ministrului Nelu Tătaru, propunerea pentru șefia spitalului era Vasile Pop, directorul medical al unității din anul 2013.

„În plină criză de sănătate publică, ați numit la conducerea Spitalului Județean Baia Mare o persoană care nu are nimic în comun cu actul medical, care nu cunoaște acest spital și care nu are competența și experiența de a gestiona această situație de criză. În propunerea pe care v-am înaintat-o joi am considerat că ar fi oportun să asigurăm continuitatea și să dispuneți numirea dr. Vasile-Ioan Pop în funcția de manager-interimar al Spitalului Județean din Baia Mare, director-medical al unității sanitare din anul 2013. Numirea liberalului Alexandru Oros în funcția de nou manager al Spitalului Județean Baia Mare, nu se poate explica decât prin jocurile de putere ale unor oameni iresponsabili”, se arată în scrisoare, potrivit Mediafax.

Zetea susține că Alexandru Oros, noul șef de la spital, nu are legătură cu activitatea medicală, nu a activat în domeniu din anul 2016, când și-a terminat în condiții controversate mandatul de manager al Spitalului Municipal Sighetu Marmației.

„Controalele efectuate de Ministerul Sănătății în anul 2014, în unitatea pe care Alexandru Oros o conducea de un an de zile, au scos la iveală deficiențe majore de administrare, spitalul din Sighet riscând, la acel moment, să fie retrogradat la un spital de nivelul V. Doi ani mai târziu, în mai 2016, controlul realizat de DSP Maramureș s-a soldat cu amenzi în sumă de 10.000 de lei pentru Spitalul Municipal Sighet, motivația pe scurt fiind aceea că unitatea medicală nu a utilizat deloc biocide și că deșeurile medicale periculoase au fost depozitate în condiții improprii, amendă care nu a fost contestată”, a subliniat președintele CJ Maramureș.

Gabriel Zetea i-a cerut lui Nelu Tătaru să își reconsidere poziția privind numirea noului manager al Spitalului din Baia Mare apreciind că nu este momentul pentru jocuri politice, ci pentru competența dovedită a profesioniștilor.

„Înainte de a vă acuza de rea-intenție, prefer să cred că sunteți doar greșit informat de colegii din jurul dumneavoastră. Vă rugăm să lăsați județul Maramureș și Spitalul Județean din Baia Mare să se managerieze la nivel local, așa cum a făcut-o și până în prezent”, a conchis președintele CJ Maramureș.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite