Nori de furtună politică la Londra. Laburiștii vor să oprească un Brexit fără acord cu UE

19 august 2019, 18:51

Britanicii au primit vești deloc plăcute de la Bruxelles: Comisia Europeană a anunțat că Uniunea Europeană este pregătită pentru un Brexit fără acord dar, în acest caz extrem, cei care vor avea mai mult de plătit vor fi britanicii. Potrivit Comisiei, impactul divorțului deloc amiabil va avea efecte devastatoare atât asupra cetățenilor, cât și a mediului de afaceri. La Londra, liderul Partidului Laburist, Jeremy Corbyn, a declarat că este de acord cu organizarea unei sesiuni extraordinare a parlamentului pentru a discuta planul de ieșire din Uniunea Europeană.

Jeremy Corbyn, liderul Partidului Laburist: „Sunt sigur că nu mai trebuie să conving pe nimeni de aici, dar suntem de acord cu rechemarea parlamentului în septembrie. Această ţară se îndreaptă spre o furtună politică şi constituţională. Conservatorii au eşuat în gestionarea Brexitului, iar cei din dreapta extremă sunt vinovaţi pentru criza pe care ţara noastră o va traversa în toamnă”.

Corbyn a adăugat că, după un eșec al negocierilor unui acord cu partenerii din Europa continentală, care să protejeze locurile de muncă și standardele de viață din Regatul Unit, conservatorii lui Boris Johnson îndreaptă țara spre un divorț dramatic de Uniunea Europeană. Premierul conservator Boris Johnson este ferm: Londra va părăsi Uniunea Europeană la 31 octombrie.

Boris Johnson, premierul Regatului Unit: „Suntem gata să ieşim din UE cu sau fără acord. Desigur, prietenii şi partenerii noştri aflaţi de cealaltă parte a Mării Mânecii sunt reticenţi, în acest moment, să-şi schimbe poziţia”.

Temerile privind o iminentă criză politică de proporții au apărut după ce au fost dezvăluite date dintr-un raport confidențial al guvernului care avertiza asupra posibilei penurii de alimente și medicamente în cazul unui Brexit fără acord. Parlamentul poate fi convocat în sesiune extraordinară de către președintele său, John Bercow, la solicitarea guvernului.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite