Noile vouchere pentru familiile cu venituri mici vor fi acordate în semestrul I al anului 2023, a precizat Ministrul Marcel Boloș, la TVR Info

20 octombrie 2022, 16:14

Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene: Voucherele de reziliență socială le-am gândit într-o perioadă de criză energetică. Cele două componente: componenta de locuire, unde avem cei 4 mii de lei pentru a fi destinați reparării locuințelor pentru cei aflați în dificultate. Nu este o sumă mare dar este, dacă vreți, o schimbare a condițiilor de viață pentru cei care sunt în dificultate, pe de o parte. Și mai avem voucherul de reziliență socială cu cele trei electrocasnice: mașina de spălat, mașina de gătit și frigiderul. Tot în limita a 4 mii de lei sunt.

Voucherele vor fi acordate anul viitor, a precizat Marcel Boloș.

Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene: Semestrul I al anului 2023. Spun cu jumătate de gură aceste termene, fiindcă știu câte proceduri sunt de parcurs de către noi pentru ca voucherul să devină operațional. Dar încercăm să ne ținem de aceste termene, așa cum am obișnuit oamenii.

Ministrul Marcel Boloș a vorbit și despre noul pachet de măsuri care vine din politica de coeziune, anunțat de Comisia Europeană.

Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene: Comisia Europeană a anunțat în cursul zilei de alaltăieri acest nou pachet de măsuri care vine din politica de coeziune din cadrul financiar multianual 2014-2020, este un plafon de 10 la sută din bugetul alocat politicii de coeziune, România având un buget de 24 de miliarde de euro, plafonul maxim pe care îl avem la dispoziție e de 2,4 miliarde euro. Sunt în discuție trei măsuri care au fost propuse în acest nou pachet de sprijin pe perioadă de criză. O primă măsură este destinată sărăciei energetice și compensării prețului la energie – aici discutăm de gaze naturale și energie electrică pentru persoanele vulnerabile și gospodăriile considerate vulnerabile. Accepțiunea Comisiei, mai nou, pentru România a fost că persoanele cu venituri medii pe membru de familie până în 1000 de lei sunt considerate vulnerabile. Dar, este posibil ca acest plafon, pe perioada negocierilor cu Comisia, să sufere modificări. Oricum este o măsură de sprijin pentru populație binevenită. Și ne-am putea aștepta, dacă în coaliție și Guvern se va decide astfel ca să avem o compensare a prețului la energie, fie că este vorba de energie electrică sau gaze naturale. O a doua măsură este cea destinată întreprinderilor mici și mijlocii, și este destinată granturilor pentru capital de lucru. Acest lucru noi l-am mai avut în implementare, pe perioada crizei pandemice. Atunci am acordat atât sume fixe, de până în 2 mii de euro, cât și procent din cifra de afaceri tot sub formă de granturi pentru capital de lucru. Și o a treia formă este sprijin pentru crearea de locuri de muncă, și pentru cei care sunt cu programe reduse de muncă, pe această perioadă de criză. De asemenea, avem posibilitatea de a crea fonduri. Deci, cadrul pus la dispoziție de către Comisia Europeană este unul extrem de permisiv, o măsură binevenită.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite