Noile condiții pentru vacanțe în Europa. Formulare digitale, teste negative, certificate de vaccinare versus carantina

19 iunie 2021, 22:06

Grecia este din nou printre cele mai căutate destinaţii de vacanţă pentru români. Dar atenţie la formalităţile de intrare în ţară! Completaţi formularul cu cod QR cu cel puțin 24 de ore înainte! Îl gășiţi pe https://travel.gov.gr.

Trebuie să aveţi certificat de vaccinare anti-COVID sau un test negativ PCR efectuat cu 72 de ore înainte sau dovada unui test rapid autorizat, nu mai vechi de 48 de ore.

Aceste condiţii sunt cerute şi pentru copiii de peste 12 ani.

Până în Grecia însă, trecem prin Bulgaria, unde cetățenii români pot intra liber doar cu documente personale.

Italienii însă sunt mai stricţi: intrarea în ţară se face în baza unui test PCR sau antigen negativ efectuat cu cel mult 48 de ore înainte. Cine nu are test intră obligatoriu în carantină 10 zile, după care va fi testat.

În plus, orice persoană care sosește în Italia completează un formular digital de localizare pentru a fi verificată dacă este cazul.

De fiecare dată când vreți să călătoriţi, consultaţi pagina Ministerului Afacerilor Externe, unde găsiți informaţii actualizate despre fiecare destinație.

De exemplu, Spania azi are unele condiții de intrare, dar vestea bună este că, de luni, atunci când vii din România, nu trebuie să mai prezinţi un test COVID sau certificat de vaccinare. Liber la vacanțe!

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite