Noi restricții și recomandări în mai multe state europene, după ce numărul cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2 a crescut alarmant

21 august 2020, 21:17

Pentru prima oară în ultimele 3 luni, Franța a raportat peste 4000 de cazuri de covid într-o singură zi. Orașul Toulouse a devenit primul unde de astăzi persoanele peste 12 ani trebuie să poarte mască în toate locurile publice.

Record de cazuri noi și în Polonia, unde 19 județe au fost desemnate zone de risc și s-a impus purtarea de mască în public și s-au închis parcurile de distracții. Numărul invitaților la evenimente a fost redus.

Și Germania a anunțat astăzi 1700 de cazuri noi în ultimele 24 de ore, cele mai multe raportate din aprilie. Majoritatea sunt de import, așa că autoritățile au adăugat noi zone pe lista celor considerate riscante.

Printre acestea, județul Vâlcea din România, care se adaugă astfel capitalei și altor 14 județe din țara noastră, și mai multe regiuni turistice din Croația. Oricine vine din toate aceste zone trebuie obligatoriu testat și să stea 14 zile în carantină.

Premierul ungar, Viktor Orban, a anunțat că în fața acestei noi explozii de cazuri în Europa de la 1 septembrie va introduce noi restricții la frontiere. Nu a oferit detalii dar le-a transmis un mesaj clar conaționalilor.

Grecia se confruntă iar cu o creștere de cazuri. Așa că, de astăzi, în Mykonos și în Halkidiki, două destinații consacrate de vacanță, se interzic petreceri, festivaluri, târguri și evenimente în aer liber. Vor fi interzise grupurile mai mari de 9 persoane, iar purtarea măștii de protecție devine obligatorie atât în interior, cât și afară.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite