Noi proteste la Barcelona. Guvernul spaniol cercetează ipoteza unui amestec al Rusiei în tulburările din Catalonia

11 noiembrie 2017, 19:56

Manifestanții au ieșit din nou pe străzile din Barcelona ca să critice demiterea guvernului regional și arestarea foștilor miniștri catalani.

8 dintre aceștia și 2 lideri ai unor ONG-uri pro independență sunt cercetați în arest preventiv după ce au fost implicați în organizarea referendumului din 1 octombrie.

Pe de altă parte, guvernul Spaniei cercetează ipoteza unui amestec al Rusiei în tulburările din Catalonia după ce au fost depistate acțiuni intense de propagandă pe rețelele sociale.

Ministrul apărării din Spania, Maria Doloresde Cospedal: Guvernul nostru a verificat că multe mesaje de pe rețelele de socializare provin de pe teritoriul Rusiei. Folosesc expresia exactă „teritoriul Rusiei”, pentru că asta nu înseamnă neapărat că avem confirmarea implicării guvernului rus. De aceea trebuie să acționăm cu prudență.

Mișcările separatiste din Catalonia nu au găsit susținere în interiorul Uniunii Europene, dar liderul Partidului Democrat din Rusia, Vladimir Jirinovski, s-a declarat solidar cu cetățenii catalani care, în opinia sa, vor să trăiască sub steagul catalan și să vorbească limba catalană.

Partidele din cea mai înstărită regiune spaniolă se pregătesc să participe la alegerile anticipate din 21 decembrie, iar formațiunile separatiste au decis să-i includă pe liste și pe foștii oficiali arestați de justiția spaniolă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite