Noi măsuri anti-COVID în Ungaria: a fost închis comerţul neesenţial şi s-a trecut la învăţământ exclusiv online

Şcolile, grădiniţele şi magazinele neesenţiale sunt închise în Ungaria începând de luni, odată cu intrarea în vigoare a noilor restricţii instituite pentru a frâna ceea ce autorităţile de la Budapesta consideră a fi al treilea val al pandemiei de COVID-19, relatează agenţia EFE.

08 Martie 2021, 16:08 (actualizat 08 Martie 2021, 16:13) |
Noi restricții în Ungaria

Învăţământul primar se va desfăşura cel puţin o lună numai online, la fel cum se desfăşoară din noiembrie cel secundar şi universitar.

Cât despre comerţ, este permisă funcţionarea doar a magazinelor cu produse de bază, precum supermarketurile, farmaciile sau benzinăriile, printre altele.

Folosirea măştii este obligatorie în toată ţara şi este menţinută interdicţia de circulaţie nocturnă, între orele 20:00 şi 05:00.

Ungaria, ţară cu circa 9,7 milioane de locuitori, a înregistrat în ultimele şapte zile în medie 5.113 noi cazuri de COVID-19 şi 133 de decese pe zi.

Dintre cei 7.924 de pacienţi COVID-19 spitalizaţi în prezent, 806 sunt conectaţi la ventilatoare în unităţile de ATI.

Între timp, cel puţin 1.002.714 cetăţeni ungari au primit cel puţin prima doză dintr-unul din cele cinci vaccinuri anti-COVID-19 autorizate în Ungaria (Pfizer/BioNTech, Moderna, AstraZeneca, cel rusesc Sputnik V şi cel chinezesc Sinopharm).

Este prima ţară membră a UE care a început să folosească vaccinuri din Rusia şi China, încă neautorizate în blocul comunitar, iar Slovacia vecină i-a urmat exemplul, primind deja un prim transport de vaccin Sputnik V, la fel intenţionând să procedeze şi Republica Cehă

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 15°C 11°C
IASI 14°C 13°C
CLUJ 12°C 10°C
CONSTANTA 12°C 10°C
CRAIOVA 11°C 7°C
BRASOV 12°C 7°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI