Noi audieri în dosarul Tel Drum. Răzvan Murgeanu, fost secretar de stat, a fost chemat în faţa procurorilor

8 decembrie 2017, 10:24

Răzvan Murgeanu se referea la o înştiinţare privind un audit din 2011, care a constatat nereguli la Consiliul Judeţean Teleorman, în urma cărora Uniunea Europeană a cerut corecţii financiare de 100%. CJ Teleorman a trebuie să restituie toate fondurile europene primite pentru reabilitarea drumurilor judeţene. Ca urmare a intervenţiilor făcute de la Ministerul Dezvoltării, aceste corecţii au fost reduse de la 100% la 8%.

După cinci ani, OLAF a sesizat DNA şi a cerut restituirea tuturor banilor, constatând neregului sau chiar ilegalităţi.

Răzvan Murgeanu, care este audiat ca martor, a fost consilier prezidenţial al lui Traian Băsescu şi secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, condus pe atunci de Elena Udrea.

În acest dosar sunt puse sub acuzare nouă persoane, între care liderul PSD Liviu Dragnea. Acesta este acuzat de cinci infracţiuni, doupă de abuz în serviciu, două de fraudă cu fonduri europene şi una de grup infracţional organizat. Tot în acest caz, procurorii au pus sechestru pe averea liderului PSD, iar Înalta Curte a confirmat măsura.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite