La sediul DNA continuă audierile în dosarul măştilor neconforme pentru ROMARM. În faţa procurorilor anticorupţie este Ruxandra Anghel, directorul Direcţiei Dezvoltarea Industriei de Apărare din cadrul Ministerului Economiei. Alex Costache are detalii.
ACTUALIZARE Lui Victor Pițurcă i s-a revocat măsura controlului judiciar de către Tribunalul București, măsura este definitivă.
--------------------------------------------------------------------------------------
Șefa Direcției de Dezvoltare a Industriei de Apărare din cadrul Ministerului Economiei, Ruxandra Anghel, dă explicații chiar acum în fața procurorilor anticorupție în calitate de martor, a transmis Alex Costache, pentru TVR Info.
Astăzi este așteptat și Tribunalul București să se pronunțe cu privire la contestația formulată de Victor Pițurcă față de măsura controlului judiciar. El susține că nu poate ieși din țară și a cerut judecătorilor să-i ridice această măsură a controlului judiciar.
Victor Pițurcă a povestit și cum a fost experiența lui în arest de 24 de ore, a spus că a fost foarte dificil, mai ales pentru mama lui în vârstă de 90 de ani, și pentru soția lui, în condițiile în care chiar și fiul lui, Alexandru, a fost reținut de procurorii DNA.
Victor și Alexandru Pițurcă sunt acuzați de cumpărare de influență, iar șeful ROMARM, Gabriel Țuțu, este acuzat de trafic de influență. Procurorii susțin că familia Pițurcă ar fi încheiat un contract de livrare de măști care ar fi fost neconforme, totodată familia Pițurcă ar fi livrat și utilaje de fabricat măști, ar fi obținut un profit de 750.000 de euro, însă doar 60% ar fi rămas la Victor și Alexandru Pițurcă - 390.000 de euro, restul banilor s-ar fi împărțit cu firma unor italieni care ar fi adus din China aceste măști neconforme, cu un prieten al directorului ROMARM și cu Gabriel Țuțu - 50.000 de lei.