Noi amendamente la Legea salarizării. Pensiile speciale vor fi înghețate până în 2019, decizia despre sporuri a fost amânată

17 mai 2017, 15:39

Senatorii din Comisia de muncă și ministrul Muncii au amânat câteva articole controversate, mai ales cele care se referă la sporuri, unde există o divergență între senatorii din coaliția aflată la guvernare și sindicate, a transmis Andreea Dumitrescu, pentru Telejurnal. Acestea ar vrea ca acel plafon de 30% din proiectul de lege să poată fi majorat, să nu cuprindă aici sporurile acordate pentru ore suplimentare, de exemplu, sau norma de hrană, însă aceste lucruri nu s-a dorit a fi rezolvate, pentru că ar implica costuri destul de mari, iar ministrul Muncii a susținut în continuare forma cu care s-a venit de la bun început în proiectul de lege.

Astăzi, în schimb, s-a luat o decizie cu privire la pensiile speciale, care nu vor fi majorate până în 2019, ele vor fi înghețate și actualizate doar potrivit legislației în vigoare privind pensiile, în general, nu potrivit celei legate de pensiile speciale.

Un alt amendament a fost admis astăzi în comisie, acesta a înlăturat o prevedere din proiectul inițial, care acorda un spor de 15% persoanelor cu handicap vizual.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite