Noi și Europa | Specii în pericol, salvate cu bani europeni. Proiecte de monitorizare a lupilor, în Parcul Natural Putna-Vrancea

13 iulie 2018, 21:09

Parcul Natural Putna-Vrancea. Un lup care se apropie de pradă este suprins de camerele video ale „Romsilva”, în toiul nopții de 4 aprilie. Senzorii se declanșează, din nou, o lună mai târziu, când își fac apariția un urs și un râs.

În Parcul Natural Putna-Vrancea sunt 12 zone de protecție integrală. În aceste teritorii este interzisă vânătoarea și exploatarea lemnului pentru protecția habitatelor.

Curbura Carpaților a rămas una dintre puținele zone din Europa cu ecosisteme sănătoase, în care trăiesc toate cele trei specii de carnivoare mari. Dar nu întodeauna a fost așa. Lupul, prădătorul suprem, a fost aproape exterminat în perioada socialistă.

După 1990, ecosistemele au fost perturbate. Pădurile s-au umplut și de căprioare și mistreți bolnavi, care s-au înmulțit necontrolat.

Acum, biologii Parcului Natural Putna-Vrancea fac eforturi uriașe să-i protejeze pe lupi. În 2010, au început un proiect cu fonduri europene, de peste 350.000 de euro, ca să identifice și să monitorizeze haitele de lupi din zonă. Deși efectivele încep să își revină, cea mai mare problemă a devenit, acum, braconajul.

Camerele video au surprins, recent, doi braconieri care pescuiau în Cheile Tişiţei, deși este interzis.

Specialiștii Administrației Parcului Natural și-au propus să continue proiectele de conservare, cu ajutorul banilor europeni.

Un capitol aparte este educarea populației.

România este una dintre țările europene cu cele mai mari populații de lupi și de alte carnivore mari.

În pădurile noastre încă trăiesc aproape 3.000 de „sanitari ai pădurii”, estimează specialiștii.

În comparație, belgienii au văzut, anul acesta, primul lup în sălbăticie din ultimul secol. Semn că biodiversitatea a fost și a rămas una dintre avuțiile cele mai de preț ale României.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă