Ninsori şi viscol la munte, precipitaţii mixte şi polei în restul teritoriului, sâmbătă și duminică

Circulație în condiții de iarnă
Circulație în condiții de iarnă
22 decembrie 2017, 16:12

Din a doua parte a nopții de vineri spre sâmbătă (22/23 decembrie) până duminică noapte (24 decembrie), în zona montană, mai ales la altitudini mari, vor fi intervale de timp în care va ninge, se va depune strat nou de zăpadă.

Vântul va avea intensificări temporare cu viteze ce vor depăși 70…80 km/h, iar pe crestele cele mai înalte 90 km/h, va viscoli zăpada iar vizibilitatea va fi scăzută.

Temporar, vor fi precipitații în Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova și Banat și pe arii restrânse în restul teritoriului, sub formă de ninsoare, lapoviță și ploaie. Vor fi condiții de formare a poleiului.

Intensificări ale vântului cu rafale de 50 – 60 km/h vor fi și în zonele mai joase de relief, cu precădere din nord-estul și sud-vestul țării.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă