Ninsoarea abundentă și viscolul aduc pagubă comercianților de flori și mărțișoare. Zăpada e însă benefică pentru agricultură

28 februarie 2018, 20:23

La Piaţa de Flori din Bucureşti, nici picior de cumpărător în ajun de 1 martie. Locul pare pustiu. Unii florari s-au baricadat la căldură, alţii încearcă să convingă orice trecător să cumpere o floare.

În alţi ani, aici era explozie de culoare şi puzderie de lume.

Florarii fluieră a pagubă anul acesta. La fel şi comercianţii de mărţişoare.  Luni întregi au muncit cu gândul la câştigurile din această perioadă, iar acum vremea le-a dat planurile peste cap.

Au pierdut şi vânzătorii din pieţele descoperite, care au fost nevoiţi să tragă prelatele peste tarabe. Au câştigat, în schimb, cei care au umblat prin oraş ca să deszăpezească maşini contracost.

Cei mai câştigaţi vor fi, însă, fermierii. Ninsorile abundente sunt mană cerească pentru unele ramuri ale agriculturii. Omătul protejează culturile de grâu, rapiţă, orz şi orzoaică de ger. În plus, la primăvară, va fi suficientă apă în sol.

Petre Daea,  ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale: „E mai mult bine decât rău! În zonele unde era deficit de umiditate, și anume în partea de sud a țării, umiditatea s-a refăcut.”

Pomicultorii se tem însă că gerul va afecta plantaţiile de piersici şi viţă de vie.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite