Ninge în mare parte din regiunile ţării, iar pentru următoarele 24 de ore se anunţă viscol la munte în 9 judeţe, dar şi în Constanţa şi Tulcea pentru care s-a emis şi un cod portocaliu, valabil până duminică seara, la ora 20. În zonele înalte vântul va sufla cu până la o sută de kilometri pe oră. În vigoare este deja un Cod Galben de vânt în Banat, Crișana și jumătatea de vest a Transilvaniei, iar din această seară avem şi un cod galben de viscol în jumătatea de sud a Moldovei, jumătatea de est a Munteniei și Dobrogea. În nord-vestul ţării din cauza ninsorii a fost avalanşă pe DN75 în judeţul Bihor, iar drumul spre Muntele Mic, în Caras Severin, a fost blocat de mai mulţi brazi doborâţi.
Din cauza ninsorii abundente şi a brazilor căzuţi sub bătaia viscolului, drumul de acces spre staţiunea Muntele Mic, din Caraş Severin, a fost blocat mai multe ore. Câţiva şoferi care s-au aventurat în zonă au fost nevoiţi să se întoarcă din drum. A fost afectată și linia electrică de medie tensiune, astfel că teleschiul Borlova nu a funcţionat.
În partea de nord-vest a ţării a nins serios încă de ieri.
În Bihor, din cauza unei furtuni de zăpadă, autorităţile au impus restricţii de circulaţie pentru vehiculele de mare tonaj în zona de deal şi de munte. Vântul puternic a culcat la pământ copaci şi stâlpi de curent, iar drumul naţional 75 a fost blocat de o avalanşă.
Drumarii au intervenit cu peste 260 de utilaje de deszăpezire pe drumurile naţionale şi autostrăzi.
Se circulă în condiţii de iarnă şi în Pasul Tihuţa, Mestecăniş şi Gutâi.
Utilajele au împrăştiat 250 de tone de material antiderapant şi au curăţat drumul de zăpadă.
În Pasul Prislop a fost şi ceaţă, iar vizibilitatea a fost scăzută. Până mâine seară va ninge în continuare, iar vântul se va intensifica, mai ales în zonele montane, dar şi pe litoral şi în Deltă.
Până la jumătatea săptămânii vor fi nopţi şi dimineţi geroase, iar în regiunile intracarpatice şi local şi în alte zone, noaptea, vor fi minus 10 grade.
În estul Transilvaniei temperaturile ar putea coborî până la minus 18 grade.