„Nimeni nu a fost persecutat în URSS”. Elevii ruși au înregistrat în secret ceea ce le spune profesorul la noua oră de „patriotism” introdusă în programa din Rusia

Site-ul de investigații iStories a publicat o transcriere a unei înregistrări realizate pe ascuns de elevi în timpul noii materii „patriotice” introdusă în programa școlară din Rusia, „Conversații despre ceea ce este important”.

07 Septembrie 2022, 16:03 (actualizat 07 Septembrie 2022, 16:45) Știrile TVR |
Foto: Unsplash

Înregistrarea de 13 minute, realizată la o școală din Moscova, a fost trimisă jurnaliștilor chiar de către elevi.

La începutul clipului, un profesor este auzit întrebând elevii cum definesc patriotismul și naționalismul, precum și cu ce valoare se identifică mai mult. Când elevii nu răspund, profesorul le spune povestea unui băiețel de patru ani care a fost ucis de „naționaliști”, o poveste pe care susține că a auzit-o la știri de la un soldat care a participat la „operațiunea militară specială” în Ucraina. Apoi le vorbește elevilor despre „motivele” războiului, lăudând decizia lui Vladimir Putin de a invada Ucraina.

Meduza publică o variantă prescurtată a unui fragment din stenogramă.

Profesorul: Ei [soldații ruși] s-au oprit chiar în fața satului. Clădirile în care erau adăpostiți așa-zișii naționaliști ucraineni fuseseră fortificate. S-au ascuns în clădiri care găzduiau și civili. Și apoi el [un soldat rus] povestește cum o femeie cu un copil a sărit pe-o fereastră de la primul etaj și a fugit. Ați auzit de povestea asta? Ce s-a întâmplat mai departe?

Copiii spun că nu știu de acest caz.

Profesorul: Au fugit în direcția rușilor. Atunci ce credeți că s-a întâmplat? Unul dintre naționaliștii din clădire a împușcat-o pe mamă. Băiețelul s-a pus lângă mama lui – avea aproximativ patru ani. (Profesorul începe să plângă.) L-au împușcat drept în cap. Pur și simplu nu o voi înțelege niciodată. Cum îi numim pe acești oameni? Ce cuvânt folosim?

Copiii tac.

Profesorul: Eu le spun acestor oameni naționaliști. Știți cu toții perfect de ce a fost lansată operațiunea [militară] specială. De ce? Se scriu tot felul de lucruri, dar voi ce credeți? Este o încercare a țării noastre, Rusia, de a captura teritoriul din Ucraina? Vrem acel teritoriu? Avem nevoie de el?

Copiii tac.

Profesorul: Rusia nu are nevoie de niciun teritoriu. Nu am fi intrat în război dacă nu ar fi trăit ruși acolo. Înțelegeți? În Ucraina trăiesc oameni de naționalitate rusă. Făceam parte din aceeași țară și, în acele vremuri, nimeni nu se gândea prea mult unde va locui. La noi, în Uniunea Sovietică, oricine putea trăi în orice republică. Și nimeni nu s-a confruntat cu vreo persecuție. Și ei [rușii din Ucraina] au ajuns acolo. Ei locuiesc acolo acum. Dar nici nu vor să-și părăsească casele și să se mute în Rusia.

Și pentru a-i proteja pe acești ruși, la cererea reprezentanților acelor teritorii, Vladimir Vladimirovici Putin a dat ordin de a începe activitatea militară, de a proteja oamenii. Timp de opt ani, Ucraina a încercat să-i facă pe acești oameni să vorbească ucraineană și să uite rusa, trăgând în ei. În opinia mea, președintele nostru a luat decizia corectă.

CUVINTE CHEIE
 
Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN RĂZBOI ÎN UCRAINA
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 6°C 3°C
IASI 4°C 4°C
CLUJ 4°C 5°C
CONSTANTA 7°C 6°C
CRAIOVA 5°C 2°C
BRASOV 5°C 5°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI