Nigeria: 82 de adolescente răpite de organizația teroristă Boko Haram în 2014 au fost eliberate

7 mai 2017, 14:35

Într-o pădure din nordul Nigeriei, lângă granița cu statul Camerun, teroriștii Boko Haram au eliberat din captivitate 82 de tinere. Fetele au fost preluate de armata nigeriană, iar astăzi vor fi primite de președintele țării.

Totul a fost posibil în urma unor negocieri cu autoritățile de la Abuja care au eliberat din închisori un număr nedeterminat de militanți teroriști.

Bukky Shonibare, membru fondator al organizației Bring Back Our Girls:  Pentru fetele eliberate, viaţa în captivitate a fost marcată de suferinţă, se vede pe ele că au fost înfometate şi abuzate. Aşa cum am văzut şi cu alte tinere eliberate, unele s-au întors având copii şi cu poveşti privind abuzurile sexuale suferite.

Este a doua eliberare reușită în urma negocierilor cu teroriștii, după ce anul trecut în octombrie 21 de tinere s-au întors acasă. În aprilie 2014, teroriștii Boko Haram au răpit 276 de eleve dintr-o școala din Chibok. 50 au reușit să fugă. Restul au rămas să îndure viața alături de teroriști.

A fost un caz ce a șocat întreaga lume și a declanșat o amplă campanie pentru eliberarea lor, care a atras sprijinul multor personalități internaționale, inclusiv a fostei prime doamne a SUA, Michelle Obama.

Astăzi, după mai bine de 3 ani, peste 100 de fete din Chibok sunt încă în mâinile grupării Boko Haram.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite