Nicuşor Dan: Există un consens la nivelul consilierilor generali pentru a introduce un tarif unic pentru parcări

Parcare. Mașini parcate locuri de parcare. Arhiva
Parcare. Mașini parcate locuri de parcare. Arhiva
16 septembrie 2022, 06:49

Întrebat, la B1Tv, dacă există la nivelul municipalităţii intenţia de a modifica regulamentul de parcare, astfel încât să nu existe zone diferenţiate, ci un tarif unic de cinci lei, Nicuşor Dan a confirmat.

„În momentul de faţă există zona zero cu 10 lei, zona I cu 5 lei şi zona II cu 2,5 lei, dar în zona II sunt extrem de puţine locuri de parcare – nu ştiu dacă sunt 150-200, din cele 10.000 care există cu totul. Şi atunci, pentru moment, pentru ca lucrurile să fie simple pentru toată lumea, este o propunere care este îmbrăţişată de consilierii generali, să simplificăm foarte tare regulamentul acesta. (…) (Această propunere, n.r.) nu este în vigoare acum, dar vă confirm că aceste discuţii există şi există, practic, un consens pe subiectul acesta”, a spus el.

Totodată, primarul a remarcat că după ce autoritatea locală a început să aplice regulamentul privind parcările, mai mulţi cetăţeni au ales să îşi lase maşina la periferie şi să folosească transportul în comun.

„Deodată, s-a populat mult mai mult parcarea din Cora Pantelimon. De ce? Pentru că dacă tu vei spune că parcarea în centrul Bucureştiului este gratuită, oricâte park and ride-uri vei face în jurul Bucureştiului, nimeni nu o să îşi lase maşina acolo, să urce într-un mijloc de transport în comun, să vină în centru„, a afirmat el.

Nicuşor Dan a subliniat că municipalitatea nu aplică regulamentul de parcare pentru a câştiga venituri suplimentare, ci pentru a genera un trafic mai civilizat. El a adăugat că până în prezent au fost marcate 10.000 de locuri de parcare, dar că numărul acestora va creşte la 150.000 într-un an şi jumătate.

„Nu aplicăm regulamentul acesta ca să luăm bani la buget, ci pentru a face un trafic mai civilizat, aşa cum oraşele occidentale l-au făcut de-acum 30-40-50 de ani. (…) Pentru a marca cele probabil 150.000 de locuri de parcare din tot ce înseamnă inel central, o să ne ia un an – un an şi jumătate. Şi atunci când o să terminăm asta, o să se vadă cu adevărat„, a mai spus primarul general, citat de Agerpres.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite