Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand POLITICA COOKIES

Niculae Havrileț, președintele ANRE: Deocamdată nu luăm în considerare plafonarea tarifelor la energie

Autoritatea Națională de Reglementare în Energie nu ia în considerare deocamdată propunerea de plafonare a tarifelor venită din partea Electrica, întrucât nu există elemente din care să reiasă că piața nu este funcțională, a declarat pentru Agerpres președintele instituției, Niculae Havrileț.

16 Iulie 2017, 11:51 (actualizat 16 Iulie 2017, 12:03) |
Niculae Havrileț, președintele ANRE / FOTO: LIVIU SOVA / AGERPRES FOTO, http://foto.agerpres.ro

Niculae Havrileț fost întrebat dacă este nevoie pe piața de energie de o plafonare a prețurilor după ce acum 3 zile directorul general al Electrica a afirmat că sunt necesare măsuri de echilibrare a cererii și a ofertei pe piața de energie sau de plafonarea tarifelor, în condițiile în care prețul în piață a crescut foarte mult.

"Deocamdată nu luăm în considerare această propunere (de plafonare a prețurilor — n. r.). Nu avem date privind nefuncționalitatea pieței. Considerăm că OPCOM (operatorul pieței de energie electrică și de gaze naturale din România n.r.) acționează cu maturitate și asigură funcționarea pieței", a spus Havrileț.

Șeful ANRE a arătat că plafonarea prețurilor ar însemna măsuri extreme privind funcționarea pieței de energie, precum suspendarea unor platforme bursiere.

"Cel mai greu de stabilit ar fi măsurile de recuperare a pierderilor cauzate producătorilor", a adăugat președintele ANRE.

Potrivit Legii 123, articolul 80, "(1) În situații de dezechilibre majore între cerere și ofertă și disfuncționalități evidente ale pieței de energie electrică, Guvernul, la propunerea ANRE și cu avizul Consiliului Concurenței, poate limita creșterea excesivă a prețurilor/tarifelor sau blocarea acestora pentru o perioadă determinată de maximum 6 luni, perioadă ce poate fi prelungită succesiv pentru durate de câte cel mult 3 luni, cât timp persistă circumstanțele ce au determinat adoptarea respectivei decizii, prin: a) fixarea unei limite superioare a prețului pe o piață centralizată; b) limitarea venitului din activitatea reglementată. (2) Costurile recunoscute și amânate, potrivit prevederilor alin. (1) lit. b), se recuperează integral, în conformitate cu procedura emisă de autoritatea competentă".

Directorul general al Electrica, Cătălin Stancu, a declarat, joi, că prețurile pe piața de energie au crescut semnificativ în ultimele luni, afectând atât distribuitorii și furnizorii, dar posibil și alte industrii.

Stancu a indicat că este nevoie de măsuri de echilibrare a cererii cu oferta sau de o măsură administrativă, cum a fost cea luată în cazul RCA privind plafonarea tarifelor.

"Din punctul meu de vedere, este esențial să înțelegem ce se întâmplă și să luăm măsuri de normalizare. Trebuie să te uiți la un echilibru între cerere și ofertă. Dacă acest echilibru nu mai există, să încerci să determini cauzele. (...) Ar putea fi luate în calcul și măsuri administrative pe termen scurt, până la clarificarea situației din piața", a spus Stancu.

El a subliniat că, din punctul de vedere al Electrica, situația este serioasă și, dacă același lucru este valabil și în cazul altor jucători de piață, dar și în alte industrii, se strâng suficiente elemente pentru o astfel de măsură.

"Din punctul meu de vedere, pentru noi, Electrica, situația este extrem de serioasă. Acum, întrebarea este cât de serioasă e pentru toată lumea. Dacă toată lumea pe partea industriei spune, da, e serioasă, și dacă și cei din industriile care depind de costul energiei spun că e serioasă, cred că se strâng elemente... Nu știu să spun care ar fi prețul. Prețul corect este prețul de piață. Singura întrebare este dacă piața e funcțională sută la sută. Dacă e, ăsta e prețul", a precizat Cătălin Stancu.

În urmă cu două săptămâni, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, declara că instituția pe care o conduce monitorizează situația de pe piața energiei electrice, unde există suspiciuni cu privire la cauzele care au dus la creșterea prețurilor iarna trecută. Consiliul va deschide o investigație dacă vor exista suficiente indicii de încălcare a legii.

 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 9°C 10°C
IASI 8°C 8°C
CLUJ 8°C 6°C
CONSTANTA 13°C 11°C
CRAIOVA 8°C 10°C
BRASOV 8°C 6°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 17 Noiembrie 2017, 23:19
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 17-11-2017
Deschidere: 7716.26
Maxim: 7774.77
Mimim: 7716.26
Variatie: 0.72%
SNG
31.45
1.92%
BRD
12.90
0.31%
TLV
2.14
0.71%
FP
0.84
0%
TRP
0.39
0.26%
SFG
33.10
0.3%
TGN
387.00
1.57%
TEL
25.20
0.2%
SNN
7.52
0.4%
SIF1
2.62
0.57%
ARHIVĂ ȘTIRI