Potrivit ultimei sale declarații de avere, Niculae Bădălău, vicepreședinte al Curții de Conturi, a primit în ultimul an un salariu lunar de aproape 5.300 de euro de la această instituție.
Suma totală încasată de Bădălău în ultimul an de la Curtea de Conturi a fost 317.741 de lei, ceea ce înseamnă un salariu lunar de 26.478 de lei.
În 2021, el a vândut un teren intravilan pentru care a încasat 600.000 de euro, mai precizează declarația de avere. Acum, Bădălău mai deţine 4 terenuri în Giurgiu, trei intravilane şi unul agricol.
Tot în Giurgiu, familia lui Niculae Bădălău este proprietara a două vile, din care una de locuit de aproape 900 de metri şi una de vacanţă de peste 440 de metri.
Averea este suplimentată de bijuterii de aproximativ 25.000 de euro şi tablouri de 12.000 de euro. Niculae Bădălău deţine în conturi peste 660.000 de euro.