În prag de iarnă, situația este dezastruoasă în București, la rețeaua de încălzire: 2000 de tone de apă caldă se scurg în pământ pe oră. Zeci de blocuri nu au apă caldă de mai multe luni și oamenii se spală la lighean. Avariile se vor ține lanț în perioda următoare. Primarul ales al Capitalei, Nicușor Dan, promite că, în 2 ani, bucureștenii nu vor mai avea problemele de astăzi cu apa caldă și căldura.
Locatarii unui bloc dintr-o zonă bună a Capitalei spun că la robinetele lor nu a mai curs apă caldă de luni de zile.
Ca să scape de coșmar, această doamnă și-a montat un boiler electric. Problema e că acum plătește prea mult pentru curent.
Două străzi mai departe, o echipă de la Termoenergetica lucra de zor. Dar pentru rețeaua de încălzire, prioritară după o noapte în care temperatura a scăzut la 10 grade.
Muncitorii se plâng că lumea aruncă de sus cu diverse obiecte în ei. Cât am fost noi acolo, o ceapă a fost la îndemâna celor supărați.
Directorul Termoenergetica, Alex Burghiu, nu a vrut să comenteze situația.
Administratorul special al ELCEN, Claudiu Crețu, spune că CET-urile livrează apă caldă în conducte, însă fiind ciuruite de rugină, apa se duce direct în pământ.
Primarul ales al Capitalei, Nicușor Dan, spune că în 3 ani va înlocui 300 de kilometri de conductă cu 500 de milioane de euro.
Dar, până atunci, bucureștenii mai au de îndurat una, două ierni grele, cu apă călâie în calorifere.