Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.
LUMEA AZI

Nicolas Sarkozy, din nou în prim-plan, în scandalul interceptărilor telefonice

De două săptămâni, fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy e din nou în centrul atenţiei. Mai întâi, o lume întreagă a aflat, graţie indiscreţiilor unui fost consilier, că Sarkozy era cam sub papuc, în ipostaza de soţ al Carlei Bruni. Dar bomba a venit abia acum câteva zile: fostul preşedinte a făcut obiectul unor interceptări telefonice legale, ordonate de justiţie. Scandalul este fără precedent. Şi are o mulţime de conotaţii politice. Sarkozy e exponentul dreptei. Actualul preşedinte, Francois Hollande, e de stânga, iar săptămâna viitoare au loc alegeri locale, în Franţa.

15 Martie 2014, 18:44 (actualizat 15 Martie 2014, 19:04) |

VIDEO
Lumea azi: Interceptarea telefoanelor lui Nicolas Sarkozy
Două telefoane folosite de Nicolas Sarkozy au fost ascultate din septembrie anul trecut. Judecătorii au decis aşa, în cadrul unei anchete despre presupusa finanţare a campaniei lui electorale din 2007 de către liderul libian de atunci, Muammar Gaddafi. E pentru prima dată când unui fost şef de stat francez îi sunt interceptate convorbirile.

Şi, pentru ca tacâmul să fie complet, au apărut declaraţii contradictorii: premierul Jean-Marc Ayrault a declarat, răspicat, că el şi ministrul Justiţiei, Christiane Taubira, aflaseră despre existenţa interceptărilor, fără să le cunoască, însă, conţinutul. Dar doamna Taubira afirmă că a aflat abia acum, din presă.

„Nu am minţit. De câteva zile, îi tot aud pe luceferii virtuţii şi dreptăţii cerându-mi demisia - şi pot să le răspund chiar acum: Nu, nu demisionez”, a spus Christiane Taubira, ministrul francez al Justiţiei.

A fost răspunsul la cererea de demisie formulată de opoziţia de dreapta, care acuză guvernul socialist de 'complot' şi 'spionaj politic'. Dreapta savurează, de fapt, noul scandal, pentru că îi oferă necesara repunere pe picioare. Era vlăguită după stânjenitorul moment al înregistrărilor clandestine din care francezii aflaseră că în familia Sarkozy nu prea cânta, de fapt, cocoşul. Şi nici măcar ca preşedinte el nu şi-a asumat singur conducerea ţării, ci a făcut-o sub influenţa soţiei sale. Electoratul nu ştie ce să mai creadă.

Totul se întâmplă pentru că Sarkozy vrea să revină în politică. El a fost preşedinte între 2007 şi 2012, iar înaintea mandatului conducea Uniunea Pentru o Mişcare Populară, formaţiune de dreapta. După ce a pierdut alegerile din 2012 în faţa contracandidatului de stânga Francois Hollande, Sarkozy s-a retras din viaţa politică. Pentru cât timp? Vom afla în curând.

 

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN EXTERN
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 22°C 24°C
IASI 21°C 24°C
CLUJ 24°C 26°C
CONSTANTA 13°C 16°C
CRAIOVA 22°C 25°C
BRASOV 22°C 23°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 24 Aprilie 2019, 21:45
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 24-04-2019
Deschidere: 8358.28
Maxim: 8382.84
Mimim: 8352.86
Variatie: 0.14%
TLV
2.15
0.46%
BRD
13.66
0.15%
TGN
351.00
0.57%
SNP
0.38
0.13%
FP
0.96
0.42%
EL
10.70
3.37%
SNG
33.85
0.44%
SNN
10.38
1.37%
TEL
20.80
0%
BVB
22.20
0.89%
ARHIVĂ ȘTIRI