Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand POLITICA COOKIES
»
TELEJURNAL MOLDOVA

Nicolae Timofti: Indiferent cine câștigă în România relațiile vor fi apropiate cu Republica Moldova

Echipa Ştirilor TVR a realizat un interviu în exclusivitate cu preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, difuzat în cea de-a doua ediţie a Telejunalului Moldova. Indiferent cine vine la putere în România, atitudinea față de Republica Moldova nu se schimbă, din partea României. Și eu știu că toți acei care vin la putere își doresc apropierea Republicii Moldova de România în sensul bun al cuvântului, a declarat Nicolae Timofti.

02 Noiembrie 2014, 19:55 |

Din 1 noiembrie, spectacolul ştirilor bine făcute a trecut dincolo de Prut: TVR a lansat Telejurnal Moldova, care poate fi urmărit în fiecare zi de luni până vineri, de la ora 19.00, pe TVR Internaţional, TVR Moldova şi TVR News.

Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a salutat revenirea TVR pe ecranele din Republica Moldova. Ca telespectator, Nicolae Timofti vrea să vadă mai multe emisiuni care ne apropie identitatea noastră.

Am regretat foarte mult în 2007 când a dispărut de pe ecranele noastre TVR. Și revenirea ne bucură foarte mult. Ca telespectator eu aș vrea să văd mai multe emisiuni care ne apropie identitatea noastră. Pe parcursul anilor s-a format o ruptură, o îndepărtate, nu mare, dar ea există. Eu doresc ca aceste rupturi să nu existe în relațiile noastre bilaterale și de zi de zi. Va veni momentul în care toți ne vom bucura de același tratament, pe același teritoriu. Suntem împreună, avem aceleași intenții, ne bucurăm de  aceleași succese, retrăim aceleași dureri.

Vă doresc succes pe parcursul activității aici în Republica Moldova, si cetățeanul să cunoască mai mult acele probleme pe care noi le avem de rezolvat împreună și să cunoască mai mult și viața internă din România.

Cu privire la alegerile parlamentare din Republica Moldova, care se vor desfăşura pe 30 noiembrie 2014, preşedintele Nicolae Timofti şi-a exprimat speranţa ca forţele pro-europene vor rămâne la putere.

După data de 30 noiembrie, eu îmi doresc să rămână la putere acele forțe care sunt și astăzi, cele pro-europene, ca noi să putem să continuăm parcursul nostru european. Eu nu văd schimări mari, radicale în rezultatul alegerilor din Republica Moldova și din România, fiindcă la bază sunt puse acele traditii, acele date culturale, istorice, frățești care nu schimbă esența alegerilor.

În privinţa alegerilor din România, indiferent cine vine la putere, atitudinea față de Republica Moldova nu se schimbă, din partea României, este de părere Nicolae Timofti.

Și eu știu că toți acei care vin la putere își doresc apropierea Republicii Moldova de România în sensul bun al cuvântului. Să fim împreună, să fim cu aceleași gânduri, cu aceleași idei și să facem totul ca pe ambele maluri ale Prutului, oamenii să se simtă bine si să-și cunoască identitatea, să aibă un nivel de trai ridicat. Asta este esența relațiilor noastre. Indiferent cine câștigă în România relațiile vor fi apropiate cu Republica Moldova.

Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, spune că cetăţenii moldoveni au înţeles importanţa parcursului european al ţării.

Cetățenii moldoveni trebuie în primul rând să înțeleagă ce înseamnă să devii cetățean al Uniunii Europene. Toți cetățenii își doresc să trăiască mai bine. Atunci când vorbim unde este mai bine, în trecutul pe care noi l-am avut sau în viitorul la care noi ne dorim să ajungem, desigur, sunt convins că mulți au înteles deja că viitorul este mai frumos.

Cu privire la contextul tesionat din zonă, Nicolae Timofti spune că pericolul persistă. Republica Moldova a avut un comportament corect față de vecinii săi, față de alte state. Sunt alte forțe care au interes în această zonă în care noi ne aflăm, situația nu poate determinată, controlată numai de Republica Moldova. Vedem ce a avut de suferit Ucraina, a spus Nicolae Timofti.

Eu de natura mea sunt optimist și cred că conducerea Rusiei va aprecia corect situația în care a adus lumea, și mai cu seamă Europa și va face tot posibilul să fie rezolvat pe cale pașnică, prin dialog, a spus preşedintele Republicii Moldova.

 

 

 
Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 33°C 34°C
IASI 32°C 32°C
CLUJ 31°C 27°C
CONSTANTA 29°C 30°C
CRAIOVA 32°C 31°C
BRASOV 30°C 29°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 26 Iunie 2016, 00:16
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 24-06-2016
Deschidere: 6495.34
Maxim: 6495.34
Mimim: 5899.96
Variatie: -3.53%
FP
0.68
3.56%
TLV
2.08
4.98%
SNG
23.75
2.25%
BRD
9.02
4.54%
EBS
90.20
10.15%
TGN
255.00
2.27%
SNP
0.24
3.21%
SIF5
1.44
2.53%
EL
12.44
2.64%
TEL
26.60
2.03%
ARHIVĂ ȘTIRI