Nicolae Iorga, omagiat la 150 de ani de la naştere printr-o expoziţie ce cuprinde fotografii, documente şi obiecte personale donate de Andrei Pippidi, nepotul istoricului

13 ianuarie 2022, 21:25

Istoricul Nicolae Iorga este omagiat la 150 de ani de la naşterea sa, printr-o expoziţie ce cuprinde fotografii, documente şi obiecte personale ce compun aproape întreaga sa viaţă. Impresionanta colecţie a fost donată Muzeului Naţional de Istorie a României de Andrei Pippidi, nepotul lui Nicole Iorga. Mama lui a fost fiica marelui om de cultură.

Andrei Pippidi: Fusese eleva lui ,singurul copil care rămăsese mai aproape de gândurile şi viața tatălui ei până la sfârșiul lui, pe urmă i-a cultivat opera și în această vocație a avut alaturi pe tatăl meu, fiindcă legătură lor aşa s-a format în 1943 când au lucrat împreună la Istoriologie .

Nicolae Iorga a fost un naţionalist democrat, dar a avut și derapaje antisemite. A fost cel mai decorat român.

Iorga a scris imens, opera sa cuprinde peste 20 de mii de titluri. Cei care doresc pot vedea tocul său, mobilierul pe care le-a folosit și jilţul pe care a stat cât a fost rector al universităţii din Bucureşti. Carol al II lea i-a fost elev, iar când a devenit rege l-a numit pe profesorul său prim-ministru.

Nicolae Iorga a fost asasinat la Sinaia, în 27 noiembrie 1940, iar portofelul şi documentele găurite de gloanţele legionarilor au fost şi ele expuse.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite