Nicolae Ciucă, propunerea PNL pentru funcția de premier. A fost votat în unanimitate

18 noiembrie 2021, 10:34

Într-o ședință scurtă, condusă de la distanță, Florin Cîțu l-a propus pentru a doua oară pe Nicolae Ciucă să fie prim ministru, deși miercuri seara președintele PNL le spunea jurnaliștilor că nu există niciun motiv să îl propună pe Ciucă. Acum, totul s-a derulat în câteva minute. Prim vicepreședinții strânși la partid au dat indicii chiar înainte de ședință.

În fața presei, social democrații au primit fără prea multe entuziasm propunerea PNL.

În funcție de mersul negocierilor, liberalii speră ca într-o săptămână să avem un guvern nou investit și cu drepturi depline.

ACTUALIZARE Președintele PSD, Nicolae Ciolacu, a declarat joi seară, la finalul negocierilor cu PNL, că s-a ajuns la un acord ca joia viitoare România să aibă un guvern investit, dar nu s-a stabilit încă care partid va da primul premierul.

ACTUALIZARE La două ore după decizia luată de PNL, liderii celor trei partide s-au reîntâlnit să negocieze în continuare ce a mai rămas din programul de guvernare, dar şi împărțirea ministerelor și a altor funcții importante. Până acum, nu există o poziție oficială că PSD va accepta să numească următorul premier, după un an și jumătate și își va da acordul pentru Nicolae Ciucă.

ACTUALIZARE Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, vicepremier interimar, a afirmat, joi, că, dacă totul va merge bine după nominalizarea lui Nicolae Ciucă pentru funcţia de premier de către PNL, noul guvern va putea fi votat săptămâna viitoare de către Parlament.

ACTUALIZARE În BEx al PNL, în unanimitate, la propunerea preşedintelui partidului, a fost votat candidat pentru premier domnul Nicolae Ciucă. Propunerea a venit din partea preşedintelui partidului şi a fost un vot în unanimitate, a declarat Flutur, la sediul central al PNL. Eu sunt convins că Nicolae Ciuca va fi premierul acestei coaliții săptămâna viitoare”, a mai spus Flutur.

El a precizat că s-a votat şi ca Nicolae Ciucă să fie şeful delegaţiei PNL la negocierile cu PSD şi UDMR.

„A mai fost o propunere: şeful delegaţiei negocierilor ca să facem acest guvern a fost votat Nicolae Ciucă, cel care este susţinut candidat de premier în această funcţie”, a declarat Flutur.

Rareş Bogdan a spus, la rândul său, că speră ca PSD să aibă înțelepciunea să accepte această propunere. ”Nu au nicio motivație să-l respingă”, a subliniat Rareș Bogdan.

ACTUALIZARE PNL urmează să se întâlnească cu PSD la ora 16.00 pentru a încheia negocierile pentru formarea Guvernului.

ACTUALIZARE  Ședința Biroului Executiv al PNL s-a încheiat în mai puțin de o oră. Potrivit unor surse din PNL, Florin Cîțu l-a propus de Nicolae Ciucă pentru funcția de premier și acesta a fost votat în unanimitate.

ACTUALIZARE Rareş Bogdan: Singura opţiune pentru a continua discuţiile cu PSD – primul premier să fie liberal

Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, joi, că singura opţiune pentru liberali în discuţiile cu social-democraţii este ca primul premier să fie de la Partidul Naţional Liberal.

„Singura opţiune pentru noi, pentru a continua discuţiile cu PSD, este ca primul premier să fie un liberal. Este linie roşie. Acest premier îl veţi afla astăzi, după care vom continua discuţiile, de la ora 16,00, cu cei din PSD, pentru definitivarea ultimilor 2% din programul de guvernare, cel legat de Justiţie şi cel legat de taxologie, de partea de finanţe şi puţin mai avem de discutat procentele la muncă”, a spus Rareş Bogdan, la sediul PNL.

ACTUALIZARE Gheorghe Flutur: Acum suntem obligaţi să intrăm în linie dreaptă, să desemnăm şi candidatul pentru premier

Prim-vicepreşedintele PNL Gheorghe Flutur a declarat, joi, la central sediul partidului, că programul de guvernare a fost finalizat şi, în acest context, este obligatoriu să fie desemnat şi candidatul la funcţia de premier.

„Am terminat programul de guvernare. Am lucrat şi la capitolul care rezumă programul de guvernare. Acum suntem obligaţi să intrăm în linie dreaptă, să desemnăm şi candidatul pentru premier şi lista de miniştri. Ţara aşteaptă un Guvern şi trebuie să rezolvăm şi această problemă”, a subliniat prim-vicepreşedintele PNL.

ACTUALIZARE  Vicepreşedintele PNL Robert Sighiartău: Avem variante de premier

Vicepreşedintele PNL Robert Sighiartău a declarat, joi, că liberalii au variante de premier, iar Biroul Executiv va decide care este cea mai bună.
„Biroul Executiv propune acest premier, iar el se votează. (…) Avem variante de premier şi cred că în Biroul Executiv vom decide cea mai bună variantă pentru acest Guvern”, a afirmat Sighiartău, la sediul central al PNL.

Întrebat dacă Nicolae Ciucă sau Dan Vîlceanu ar fi variante, el a răspuns: „Nu ştiu dacă aceste nume vor fi propuse. Ar putea fi şi alte propuneri din partea unor colegi”.

Vicepreşedintele PNL a exclus posibilitatea ca liberalii să voteze un premier din partea PSD care să conducă Guvernul în prima rotaţie.

__________________________

Şedinţa vine după ce negocierile dintre PNL, PSD şi UDMR pentru formarea unui nou Guvern s-au blocat miercuri din cauza nominalizării premierului. Ca urmare, şedinţa echipelor de negociere ale PNL, PSD, UDMR şi minorităţilor naţionale pentru finalizarea programului de guvernare, programată miercuri, a fost anulată.

Tot miercuri, conducerea PSD a aprobat sistemul de numire prin rotaţie a premierilor în noul Cabinet şi l-a desemnat pe Marcel Ciolacu propunere de prim-ministru.

Marţi seara, BEx al PNL a aprobat propunerea privind numirea prin rotaţie a premierilor, cu condiţia ca primul să fie dat de liberali.

Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat miercuri că problema în negocierile pentru formarea unei coaliţii de guvernare este că atât PNL, cât şi PSD doresc să dea primul propunerea de premier. El a afirmat că, prin decizia BEx de marţi, propunerea de prim-ministru poate fi orice membru al PNL.

Pe de altă parte, Cîţu a susţinut că există o rezoluţie a Consiliului Naţional al partidului care prevede că preşedintele PNL este propunerea de premier.

Mai multe voci din PNL își doresc ca propunerea de premier să fie Nicolae Ciucă.

Potrivit unor surse, președintele Klaus Iohannis a avut, miercuri seară, o discuție telefonică cu Florin Cîțu, în încercarea găsirii unei soluții. Tot Florin Cîțu este cel care poate convoca și Biroul Permanent Național PNL singura ședință care poate schimba acest mandat legat de premier.

PSD profită de această ruptură din PNL și insistă să dea primii premierul în această rotație.

Cine dă primul premierul: PNL sau PSD? | Ciolacu: Am înţeles că Florin Cîţu mi l-a propus pe Rafila premier. Sunt total de acord

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite