Nicolae Ciucă: Anul acesta nu va fi modificat sistemul de impozitare. Nu vom avea taxe noi

Nicolae Ciucă
Nicolae Ciucă
18 mai 2022, 11:19

„În discuţiile pe care le-am avut în cadrul coaliţiei, ieri după-amiază, am stabilit ca la nivelul Ministerului Finanţelor să avem o analiză, care ulterior va fi discutată şi dezbătută cu reprezentanţii instituţiilor de specialitate, cu reprezentanţii mediului de afaceri, cu reprezentanţii întregului mediu asociativ şi vom căuta ca prin măsurile pe care le vom lua să asigurăm o optimizare a mediului fiscal. Nu cred că în momentul de faţă trebuie să vorbim de taxe noi, de alte măsuri, în condiţiile în care vedem cu toţii care este contextul în care ne desfăşurăm activitatea. Odată ce la Ministerul Finanţelor se vor finaliza aceste analize şi se vor finaliza dezbaterile, vom anunţa şi măsurile. (…) Termenul de analiză a fost stabilit la două săptămâni, după care urmează dezbaterea”, a spus Ciucă, după ce a participat la Romanian Business Leaders Summit 2022.

Citește și Marcel Ciolacu: Optimizare nu înseamnă că mărești taxele. Nu puteți să-mi spuneți că cei din Spania, Olanda, SUA sunt tâmpiți că au un sistem de impozitare progresiv

El a subliniat că în acest an nu va fi modificat sistemul de impozitare.

„Anul acesta nu va fi modificat sistemul de impozitare. Nu vom avea taxe noi. Pentru tot ceea ce avem de făcut în continuare este ca noi să găsim acele soluţii prin care să realizăm această optimizare fiscală. Nu putem să discutăm astăzi, aici, în cadrul în care am participat la o activitate împreună cu mediul de afaceri de taxe care să vină peste noapte şi să impacteze cât se poate de negativ asupra planurilor de business”, a afirmat premierul.

Nicolae Ciucă a mai spus că Guvernul va căuta să analizeze şi să ia măsuri astfel încât persoanele vulnerabile să fie protejate în continuare.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Referendum la Paris, pe tema triplării tarifelor de staţionare pentru SUV-uri

Premierul Ciolacu vrea o dezbatere despre sistemul de impozitare